sebastian brei

Un poem frumos, dar parcă nu suficient de inovator ca să impună (noi căutăm noul – baudelaire din memorie). O poezie neo-romantică - poate tocmai de aceea noutatea este pusă de la început între paranteze – care reușește totuși să creeze o stare receptorului și să se depărteze de clișee, iar aceste două reușite sunt poate cel mai mare merit al autorului. Desigur, apar idei precum comprimarea temporală (în ultima strofă – anii tăi se trec ca clipe etc) dar ele sunt redate astfel încât să se îndepărteze de clișeu (îți amăgești orele etc).
Se poate vorbi și de un anumit limbaj poetic propriu, în interiorul căruia trebuie însă să pătrunzi. Nu poți să nu accepți duzii din preerie, dar să treci cu vederea amintirile unui colibri. De fapt, astfel de construcții sprijină starea transmisă și probabil nu pot fi acceptate decât în interiorul unui anumit tip de discurs poetic, pe care îlguști sau nu.
Dacă aș avea, totuși, ceva de reproșat textului în sine (scris aproape impecabil), căci stilul de a scri astfel pe mine mă atinge prea puțin, acest reproș s-ar lega mai ales de versul “Ulise o să înceapă o pânză, Penelopa are ceva treabă în seara asta”, unde inversarea e redată parcă neatent. Penelopa are ceva treabă în seara asta îmi pare nereușit, mai mult, modalitatea de a spune asta parcă e dintr-un alt poem, făcâd notă discordantă aici.

La final cred că ai vrut să spui “cinci anotimpuri”.

silvia caloianu, textul acesta mi se pare o serie de sustrageri, pe care le reușiți cu mai multă sau mai puțină suplețe poetică.
- de ex. prietena mea luna e cam prăfuit și textul nu pare să dorează să meargă pe clișeu.
- de ex. versul \"ce iubitoare de fructele sale\" este foarte stângaci.
și de ex. chiar este foarte important dacă citesc proză sau poezie (efecte, tehnici, instrumente etc total diferite)

de fapt, doream să ajung la ultimul vers, care este o intuiție superbă și care face toată poezia.

Ideea nu ar fi rea, sărmana de ea, dar realizarea ei ... mi se pare că ține pe alocuri de xenocid (ca să rimeze cu ender, așa în trilogie).
Prima strofă, un fel de repudiere a tehnicii moderne (un fel de anarhism a la perlam), se continuă prin versuile strofei secunde, care însă, se termină nu tocmai bine, pentru că „pereții se subțiază spre izvorul fantomelor / sicriele așteaptă întunericul” sunt versuri mai degrabă ratate. Ce conținut poate avea expresia „izvorul fantomelor” - 0 conținut, iar sicriele așteaptă e mai degrabă forțat.
Apoi „vei învăța să te răzbuni / prin iubire” me mine mă îngrețoșează, plus că dacă o să caut bine cred că o regăsesc pe undeva pe la shakespeare.
Nici „aplaudați noaptea morților vii!” nu excelează. Poetul a vrut ceva profund probabil, dar prima conexiune care se face este cu noaptea de holoween și toată atmosfera oarecum thriller pe care se construiește textul se duce de râpă.
În general, ideile se lipesc greu una de cealaltă în acest text, astfel că și finalul vine ca o vișină pe acest tort. În cazul în care cititorul nu a înțeles încă despre ce este vorba, iată, poetul vine și șoptește la ureche – evident, e vorba despre noaptea gândacilor eterni.

textul acesta are numeroase mărci ale oralității. pe de o parte asta e de bine, oferind versului o libertate de mișcare benefică, pe de altă parte, însă, nu e bine deloc pentru că e posibil să văd povestitorul și nicicum poetul.

e posibil să îmi scape și mie ceva. roboțelul însă nu are nimic ludic sau care poate să fie astfel interpretat. poate minimalismul oarecum.

mulțumesc.
e un text bun pentru un anumit tip de cititor (printre care și eu uneori), dar eu cred că nu semănăm unul cu celalt.
la mine textele de genul ăsta merg mai degrabă pe absurd, niciodată nu am reușit să utilizez corect ludicul în textele mele și am cam renunțat definitiv să mai încerc.
camionul din băltoaca poate fi citit și așa, dar mai atent citit eu cred că redă mai degrabă o senzație de spleen, de miserupism. la fel șchiopul nu am vrut să pară ludic, ci cu totul altceva.
la poetul bogdan ioda e altceva, e pură ironie, pură ludicitate, redată brutal aproape în acest text (reprezentativ bănuiesc). ba chiar o dublă ironie pentru că începe cu un clișeu asumat pe care îl dezamorsează ingenios în ultimul vers.
faza cu clișeul o încerc și eu în floarea olguței, de exemplu, dar îl dezamorsez în sens invers cumva.
deci nu îmi pare că plagiez sau că sunt epigon.

de ce faceți mișto de mine. am întrebat cine e și unde pot citi textele lui.

excelente texte șimă felicit că am trecut pe aici să le citesc. măcar atât dpă un ocean de tâmpenii peste care am dat pe aici.
ca și Tosa Claudiu remarc un registru vag suprarealist în ultimul text, dar asta ține și, pus în finalul textului, dă peste cap structura intuită de cititor.

ca și în cazul altui poet, senzația mea este că simțul măsurii cam lipsește, cel estetic fiind sublim ca la caragiale. eu sunt sigur 99% că acesta este un text foarte prost. iată câteva argumente utile pentru cei care nu mă cred.
Un vers gen “cotul care mă doare din ce în mai rău” – un mișto destul de ieftin, care deși ar avea locul său între niște versuri slabe (ca acestea), ar trebui ca vocea din spatele textului să fie una ludică, nicicum una, clișeizată la maxim din păcate, a poetului neînțeles, diferit de ceilalți, boem, părăsit până și de femei etc, poet care impresionează încă domnișoarede pension, telenovelistele și prostituatele de lux. E ca și cum seara pe deal (unde avem o voce similară) ar avea un vers de genul “seara pe deal buciumul sună cu jale / cotul meu stâng, domane ce rău mă mai doare”. Pe mine mă bușește râsul, pe alții admirația.
Iar finalul e halucinant “dar sper (păi speri sau nu îți mai pasă) și rămîn amantul fidel al / tuturor femeilor moarte din viața mea.” unde “amantul fidel” (culmea, și al mai multor femei ) nu este nicidecum o metaforă, ci mai degrabă un oximoron stupid. Amant fidel și doar atât mai treacă meargă, l-a lovit pe om inspirația poetică și a zis că ține, dar fidel la mai multe femei e chiar stupid.

nu înțeleg și nu găsesc nimic cu ioda / eoda. înțeleg că se face o comparație între mine și un poet (în sensul de epigonism?), dar eu nu gasesc nimic despre acest poet și chiar mă interesează.

mersi frumos. din păcate nu îl știu. grec, roman?

la acuplat cu renelul sesizasem greșeala. la nemuritor am găsit acum mai multe ortografii.
dar pe lângă U-235, parcă e un plus și la cagliostro, altfel mă lasați așa pe zero și nu mă simt confortabil.

la căutarea în dex eodist este un cuvânt care nu există. iar la căutarea cu google.ro am găsit un singur fișier, format pdf, cu titlul \"exercițiile aerobice previn micșorarea creierului\", cuvântul îmnpricinat apărând într-un context irelevant - \"Sub picioarele eodist-ului, pământul părea ireal, iar tim-. pul parcă stătea pe loc\".

fii bun, te rog, nu fac nici un mișto, dar chiar nu știu ce semnifică cuvântul ăsta.

va trebui să îmi fac update-ul pe blue-ray.
dar până atunci plac sau nu?

dezinvolt. dar nu înțeleg cu brățara de stânga - adică se înțelege altceva (poate extrema stângă).
inserțiile mai mult sau mai puțin gastronomice sunt savuroase și neașteptate.

aculpat (sic), neaculpat (nesic), dar legătura între testul cu carbon și IQ aferent mă face să am un orgasm ca reacția izotopului de uraniu și nemuritor ca al lui MacLeod (daca e vorba de duncan), că ceilalți nemuritori sunt contele de cagliostro, enoh, ilie și probabil olandezul zburător. despre mac nor (cloud) ăsta nu am auzit nimic. sî fie vreo căpetenie sioux ceva?

acum e bine să îmi fie rău - sens 1 sau paradoxal
sau
acum e bine (deci) să îmi fie rău - sens 2 sau masochist.