Poezie
3
1 min lectură·
Mediu
băltoacă
ziua se
întinde sub soarele amiezii ca o gumă de mestecat,
de care se lipesc dinți.
pe străzile distorsionate trec oameni distorsionați.
trec și eu. mă așez pe bordură
în fața unei băltoci mizerabile rămasă acolo ca o minune
nerisipită încă de soare.
îmi aprind o țigară. aștept
să treacă un camion.
șchiopul
am văzut în față la universate un cerșetor șchiop,
care avea un ochi acoperit
cu chestia aia de pirat. el mi s-a părut nespus de frumos
stând în piciorul său unic, fix în mijlocul porumbeilor,
oglindindu-se în apa din fântână.
am alergat acasă, mi-am prins piciorul stâng
cu o șosetă elastică găsită prin pat
și am început să țopăi de-a lungul șifonierului.
roboțelul
un roboțel din metal inoxidabil pe curent continuu.
indestructibil și strălucitor.
cu nenumărate cabluri colorate, și arcuri, și mufe.
și mai ales cu două leduri verzi și adânci
în locul ochilor.
să vină seară de seară la capătul patului
să mă mângâie.
0155392
0
și zi anume așa: \"la universate\" un \"cerșător\"?
nici mai mult, nici mai puțin?
hai, bre, sebi, bre, că ești simpatic...
da m-a lovit la sentiment tripticul tău... că e exact ceea ce se cere azi de la o poezie... simți bine modele, ce se cere, ce se dă, piața literară, mersul lucrurilor, spiritul vremurilor, ești de-al casei, cum s-ar zice