Poezie
NOI
1 min lectură·
Mediu
Bătrânul Timp cu viața-n pipă,
Ne-ncepe și ne-oprește mersul,
Dar suntem dumnezei, de-o clipă,
Încăierați cu Universul...
Mărunți, dar toți cu stele-n inimi,
La toate le găsim un nume;
Învăpăiați de doruri, patimi,
Tot facem rânduială-n lume...
Prostiei, i-am mâncat colacul:
Pe munți de-ambiții pași ne suie:
Și-acum luăm de barbă veacul
Să-l batem pe-un cer nou în cuie...
Xxx
Moșul Timp ne are-n pipă,
Dar cât încă n-am pierit,
Mic și mare, hai, în pripă
Să-l gătăm de bărbierit -
003086
0
