Poezii

Sunt eu de vină că atât de crudă Mă pârjolești cu ochii ăștia mari? Că zâmbetul tău dulce mă asudă, În calea mea adesea când apari? Sunt eu de vină că mereu la tine Aleargă gândul, dorul meu

Iubirea e un premiu meritat Un semn dorit al prețuirii tale, E focul viu, ce-n viață, ne-ncetat Eu ți-l aprind cu grijă-n orice cale. Atâta timp cât tu vei dovedi Că n-am greșit când te-am

E iar curat și luminos pământul, Covorul alb s-a întărit pe uliți; Lucesc la streșini ascuțite suliți, Pe sub ferestre suflă, rece, vântul. Din hornuri plumburii și lungi coloane S-avântă-n

S-au scurs prin vreme fluvii de destine Iar eu ades analizez trecutul: Mă zbat să descifrez nepriceputul, Să înțeleg ce rol în viață-mi vine Prezentul lumii, oare e sub scutul Seninătății

Bătrânul Timp cu viața-n pipă, Ne-ncepe și ne-oprește mersul, Dar suntem dumnezei, de-o clipă, Încăierați cu Universul... Mărunți, dar toți cu stele-n inimi, La toate le găsim un

Totul curge, totul trece; Totul merge ca o roată: Viața lumii se petrece; Tu exiști numai o dată. Mii și mii de generații (Cum pricepem azi din știință) S-au contras din timp și spații Chiar

Micuță zână din poveste De Rai trimisă-n casa mea, Gurița dulce când zâmbește De soare-mi umple inima... Iar zilele-s așa frumoase Când ochișorii dragi îi văd: Þi-ascult cuvintele

CE-I SUFLETUL? Tot circula prin oameni o-ntrebare Fără răspuns cu unanim acord; Ce-i sufletul în lumea asta, oare, Þinut în viață prin bătăi de cord?... Era în Energiile Primare Și-a