Viața, nene...

Ia mai du-te-n baie,
și aprinde-un bec,
barba ți-e albastră, fața prăzulie,
spală-te de zoaie,
dacă un berbec
cu-ascendent în oaie

fir-ar el să fie,
a venit cu-o bandă
mi se pare, nouă,
dis de dimineață,
draga mea pirandă
și de lâna-ți creață
te-a târât prin rouă
te-a târât prin ceață
ia mai du-te-n baie
și te dă pe față!

Peste niște zile,
am să-ți dau bomboane
cinci sau șase kile,
cum îți dau mereu,
te-oi spăla-n bidoane,

că ești neagră rău,
și vei fi ca nouă!
hai, că vremea trece...
laie dacă ești, te fac blondă eu,
mai ales că plouă,
apa nu e rece…
nu mai plânge, dragă, pentru Dumnezeu!

să-i faci, asta e viața și basta!

Sanda, ai haz, ai șiș, ai Lie... și toate ingredientele pentru a binedispune, chiar dacă viața, nene, e cum e.

Te citesc și te remarc de fiecare dată chiar dacă nu prea am lăsat semn în pagina ta.

Voi reveni, e clar!

E clar că voi aștepta semnele tale,
mulțumesc!

Tu ești Nicolae?
să te văd la bec
dă-te mai aproape, ți-ai lasat chelie?
te-au călcat tamvaie,
sau ești alt berbec,
rătăcit prin ploaie?

Ia să-mi spui tu mie,
iute la comandă
de e lună nouă,
sau e dimineață
și stai pe verandă
(clar cu mintea-n ceață)
nu halești nici ouă
nu vrei nici verdeață,
nu ești Nicolae?
moașă-ta pe gheață!

Fix de niște zile
îmi tot vinzi bomboane
(eu îți vând pastile)
cu păreri de rău
trec iar avioane

fix prin capul tău.
Nu te fă că plouă
și tramvaiul … trece.
uită-te spre mine și vei fi ca nou,
miercuri pe la nouă
hai să zicem zece
dacă nu e bine, clar va fi mai rău!

Nu sunt Nicolae,
eu sunt alt zevzec,
dar cum stai aproape, ce mi-am zis eu? fie!
te-au curtat o droaie,
pot și eu să trec,
barem scap de ploaie.

tu ești Nicucie?
ți-am adus lavandă
umedă de rouă,
strânsă dimineață,
ia-o ca ofrandă
pentru chica-ți creață,
năclăită-n ouă,
ceara ei de viață!
dac-ai fi bălaie
te-aș lua de soață...

stau vreo două zile
să mâncăm bomboane:
am vreo zece kile
de la făgădău,
nu fi iar cu toane,

nu-i așa de rău:
Uite, de mai plouă,
stau vreo nouă - zece,
hai să ne întindem pe cearceaful tău,
până pe la nouă!
haide, nu fi rece,
ard de nerăbdare să m-afund în hău!

Dacă-aș fi bălaie
și tu, bani la cec
ai avea grămadă, nu doar ca să fie
(plus, nițel mamaie
cât să te întrec)
te-aș scăpa de ploaie.

Într-o veselie
crește-n plopi lavandă
când e luna nouă.
măi, oiță creață
măi, fost henri coandă,
doar la suprafață
și nu unul, două
dis de dimineață
circulă tramvaie.
Să mă iei de soață?

Am suta de kile
excluzând balcoane:
și-ai să mori cu zile
lat, întins, turtit!
Petrică, Ioane,

Sau Garda-n, sfârșit,
(schimb rima oleacă
că m-am plictisit)
revenind la tine, ia și te îmbracă!
nu pricep, cearceaful cu ce ți-a greșit?
arăți mult mai bine cocoțat pe cracă.

nu ești tu bălaie
n-am eu bani la cec
am în schimb o carete scrisă – poezie
(manuscrise-o droaie -
scrise lângă bec,
lațe cât o claie)

ce să-ți spun eu ție
de efectul Coandă
când la poarta nouă
stai cu mintea-n ceață
grasă și gurmandă
și cu negi pe față
și nu unul două
bașca cu mătreață
și cu coșuri - droaie -

te-aș lua de soață
pradă unei mile
pradă unei toane
de vreo două zile
însă m-am gândit
că efortu-n van e

uite în sfârșit
(ai schimbat tu rima
până m-am crucit)
care e problema dracului de grea:
că eu nu sunt Garda, nu ți-am spus din prima
eu sunt (Nelu) Gârda, deci cu î din a!

:)))))