combustie

camerele consecrate luminii par a fi demult incinerate

au trecut de șase ori o sută de ani întuneric și sunet provocator de tumult

au renunțat până și urmașii lui Sisif să mai lupte cu destinul

a treia oară

și în cele din urmă au preschimbat aerul în scântei

-de ce atâta sacrificiu?-

asta o știu doar ei

parcă și acum după trecerea valurilor

tot familia universului o respirăm și sus și jos

odată cu o mie nouă sute nouă zeci de atomi extremiști

de stânga

și de dreapta mor

încet încet

în vreme ce săracul de el

uitat își elimină trupul

planetă cu planetă

stea cu stea

până când craniul îi suferă o

combustie de încă șapte mii de ani

după care îngheață treptat până in vârful flăcărilor

atunci își dă o mână de ajutor

apucă aerul și din stânga și din dreapta ca un om turmentat de vise

se sprijină de pământ în contratimp cu luna și zace.

bătrânul Mario a trecut demult peste cele nouă trepte ale vieții

și-a lăsat în oglindă jumătate de trup care a suflat peste focul din cutia cu cincizeci de paie,

patru sute doi ani până a stins primul plămân,

ochii i s-au împrăștiat și în timp și în spațiu

din propria-i cenușă a făurit o lumânare

care arde doar până la jumătate

mai mult nu poate,

căci mai are de împărtășit și alte secrete ascunse ale lumii

și peștilor și lupilor și plantelor carnivore

căci maimuțele în zadar au căutat a se lumina.