Poezie
poezia necopilăriei
1 min lectură·
Mediu
am reîncercat să te uit,
ființă finită fără de sfârșit.
uluit de existența ta,
te-am vrut sălășluind pe ambele pământuri.
unul pe care eu eram, iar tu nu;
și celălalt,
pe care tu îl doreai, iar eu nu.
mulțumesc inexistenței pentru prezența mea nicăieri.
am dansat stângaci la nenunta noastră,
am plâns în hohote nesuspinând
și am oftat spre fericirea-ți insuficientă.
mulțumesc ție, îndepărtatule frumos,
pentru nelipsa fericirii mele.
basm nespus lumii:
a fost odată ca acum, nenașterea și moartea cristosului.
ulterior s-a zămislit eul tatălui
și au murit toate fiicele împăratului,
iar mulțumită mie, a încetat existența.
am încălecat viața,
am răpus moartea păsării phoenix
tușind din plămâni cenușa-i multicoloră
și am rămas la fel de neviu,
dar răsuflând necopilăria.
00579
0