s

\"să nu ating vreo silabă
cu gândul\" - spre deliciul fanilor o imagine delicată, subtilă. geometrică consonantă. ceea ce nu înțeleg este finalul, sau mai precis ultimele două/trei cuvinte: \"(vibrația ei) M-AR ÎNTEMNIȚA\"

+ te joci foarte frumos intre povești. ai grija sa nu cazi în ele.
o singura intrebare: sunt curioasa cat de mult crezi în universul pe care îl redai.

draga mea nicoleta, esti o carte deschisa gata sa fii citita. sunt de acord cu majoritatea ideilor pe care le-ai spus aici,desi nu chiar in totalitate. nu are rost sa-ti mai scriu si eu parerea pt ca problema nu este atat de complexa precum pare. sunt studii intregi de teoria si sociologia literaturii care confirma in parte ce spui tu dar mai si completeaza. interesant este de ce tocmai o persoana ca tine s-a riscat sa prezinta aceasta problema, riscul constand nu in replicile celorlalti, ci in caderea in banalitate. sigur pe moment efervescenta replicilor este pe masura, dar te-ai gandit la clipa de dupa ? reiau pt ca uneori nu sunt bine inteleasa: nu-ti critic ideile, ci numai utilitatea textului, a ideilor continute. si ca sa reiau pana la capat, ma surprinde ca tocmai tu nu ti-ai dat seama singura de toate astea. initial nu vroiam sa ma inscriu intr-o serie intreaga de replici care mi se par un relativ inutile, dar m-a uimit cand am vazut printre literele furnicate de pe monitorul mele numele autoarei.

pai cum nu intelegi, mai Nicole? pentru hai să jucăm șotron,pentru pe o altă planetă, pentru ca și cum, pentru hai să ne aruncăm în munte, pentru umbre chinezești, pentru albastrul deșănțat, pentru povestea cu omidă ...ce mai pentru toate poveștile care au fost și care vor veni...d-aia nicole, cum de nu ai înțeles ? iar am vorbit eu în dodii...?

înțeleg că te doare \"că este că nu mai este\". dar de ce doare partea aceea a ta care a fost spartă ? destul de confuz textul...cel puțin pentru mine.

evident că mă bag și eu în seamă...așa, să începem:nu aș vrea să mă leg de tot textul care este destul de lung și pe alocuri anevoios de citit. aln are dreptate când spune că nu intri sufucient de adânc în \"psihologia bolnavă a (pseudo)religiosului contemporan\". afirmi în text că \"Acest „să nu” a devenit definitoriu. Totul este interzis, să recunoști că poftești, că ai nevoi esențiale pe care trebuie practic să le refulezi cu grijă (păcatul cu gândul este cel puțin la fel de mare ca și fapta, nu?). Negația devine un mod de ființare și o atitudine limitatoare de sine. Am uitat să fim liberi, am uitat să ne manifestăm și teama, și furia, și agresivitatea uneori. Omul nu mai este întreg, nu mai este el însuși, este o biată copie lipsită de viață, lipsită de (poate) singura valoare cu adevărat universală: libertatea. Biserica devine instanță manipulatoare (istoria ne-a confirmat-o în numeroase rânduri, dar parcă tot nu ne săturăm), coercitivă, manifestându-și puterea prin forța amenințării cu anatema. \" ...ceea ce frapează este că de la bun început credința(creștină sau nu) și biserica(la fel de creștină sau nu) au instituit astfel de reguli, de interdicții pe care credincioșii trebuiau să le respecte. nu înțeleg de ce spui tu că asta se întâmplă acum, în contemporaneitate. în al doilea rând, referitor la acea raționalitate de care vorbești...păi, după cum spune vechiul și scumpul nostru prieten max weber, începând cu perioada reformei, raționalismul a acaparat din ce în ce mai mult religia și viețile oamenilor DOMINATE de religie, ajungându-se la ceea ce el numea ascetism. nu mai contui pe aceasta idee. referitor la libertate..este o problema mai complicată, deoarece conceptul de libertate așa cum se pare că îl vezi tu a apărut ceva mai târziu, evideant derivând din reformă, dar neidentificându-se complet cu ea. rudolf otto scria texte medievale marcate de gandirea și misticismul acelei perioade, pentru că de fapt despre asta este vorba. iar misticismul nu a dispărut încă, se află, sub o formă diferită ce-i drept, în noile mișcări religioase apărute în anii \'60 - \'70 derivate atât din creștinism, cât și din sânul religiilor clasice orientale. încă o remarcă, poate foarteeee...subiectivă: nu-ți afirmi clar teza - ce vrei să demonstrezi.ea trebuie dedusă din rândurile textului și mie una mi-a fost un pic greu pentru că te și abați de la drum.
în final TE FELICIT oricum pentru curaj (nu îndrăzneală, ci curaj)! și mulțumesc pentru exupery. TOT ÎNAINTE...așteptăm cu nerăbdare...

gabi

+ cuvintele au într-adevăr o curgere demult dată uitării.poate că impresionează prin simplitate, prin imagini sau poate prin potrivirea fiecăruia... cu fiecare. nu pot să nu remarc însă că sintagma \'\'memoria ovarelor\'\' nu se înscrie în preafericitul grai.
și încă o părere pur subiectivă: mi se pare că poezia are un ritm care la un moment dat se rotește ca un mașinărie de vată de zahăr fără a se mai opri- poate că de vină este și sărăcia semnelor de punctuație...