Poezie
Călăului meu
(alfabetar 4)
1 min lectură·
Mediu
aruncă
blestemul asupră-mi
cred că așa îmi voi sprijini visul treaz
ducând o mână sub creștetul obosit de teamă
e șchiop
firul de iarbă în bătaia furtunii
giulgiul mă împresoară
hulind tot ce zace în brațele lui
iubirea nu există!
jurământ ca o flacără stinsă
luată cu forța când Dumnezeu nu se uită
mâna întinsă spre celălalt cerșește acum îndurare
morții
„oprește-te clipă, îți spun!” dă-mi răgaz
pictează pe chipul meu crucea
rușinii
s-aud clopotele întunericului acoperind
șoaptele surde ale sufletului meu orb
trimite înainte un înger scuturându-și de praf
țoale albastre
- uitase de mult să mă păzească
vântul doar își va aduce aminte sărutând
zarea
001451
0