Să nu dormi cu mâinile împreunate, așa-mi zicea
De ce stau atât de comod morții?
Sub bonsaiul nostru am adormit așa
Ce-i drept, mi-au încăput sub el
doar gleznele și un călcâi
Ți-am păstrat
Încerc să nu o strivesc sub frământările mele
Nu se frământă precum cozonacii
Nicidecum!
Se ține în palme și se sărută inelarul
Se simte pe buze ca o furnicătură, o dorință, o sete nebună
Dar
Azi m-am împiedicat
de zâmbetul tău stricat
abia schițat
stângaci
și înghețat
în ceața lui octombrie
stăteai la pândă
după o flămândă
de tine
ce ține
mototolită-n sine
o iubire cenușie
ca
de fragezi copii,
ne dăm de-a dura
pe culmea fericirii
apoi, ne prindem de oameni
ne mânjim de noroi,
ne julim în coate şi genunchi,
escaladând înălţimi
pentru a ne
RR