roxana eichel

de cand am vazut textul asta prima oara mi s-a parut ca se tot \"intoarce pe partea cealalta\", mai curand ca imaginatia care scrie se intoarce daca pot sa zic asa la ceva nouvechi, ca o continuare nu fantezista, ci foarte reala a unui ra-ta-ta indelung asteptat, presimtit, adulmecat prin camere, prin masini, prin paduri; cat despre planta verde, ma tot intreb cine si de ce a plantat-o in atatea locuri ca pe un fel de semn \"interzis uitarii\"...
in plus, curajoasa, cred eu, fantezia femeii care isi tot pierde articole vestimentare la poker...
mai e ceva de zis doar despre persistenta impuscaturilor prin textele tale, but no explanation expected by the way...

ca si cum imaginile se inchid cand le spui \"nu\" pentru a trece provizoriu de dialectica indoiala-certitudine, ca si cum asteptarile ar fi strabatute de tresariri anticipative inainte ca pasarile sa moara, textul tau \"izbeste in plin destin\", inchide si deschide o multitudine de sensuri si imi place foarte...

savuros textul, un mare dor si mult umor, ca sa zic asa; titlul \"se poarta\" ca si cand ai vorbi despre o prima dimineata a trairii, insa se poate constata pana la sfarsit ca nu e vorba decat de trezirea cotidiana care din pacate sau din fericire ni se intampla tuturor, interesant e ca tu faci poezie din asa ceva si e ca si cum acel \"nimic din ce traiesc intr-o zi nu are legatura cu faptul ca te iubesc\" e de fapt adevarata trezire la viata, se repeta ca un \"buna dimineata\" vioi si e intr-adevar o trezire \"aroganta\" pentru ca pur si simplu respinge tot peisajul care altfel ar deveni grotesc respinge concretul si meschinul uman (si cu atat mai mult romanesc, ca sa zic asa).
ai unele expresii cumva prea fruste (secventa din baie, \"pasari(ci)le\" si alte \"nevoi\" ca sa zic asa), insa cred ca asta face parte din lumea de unde vine textul, in toate sensurile posibile; plus ceva cam paradoxal spre final, acel \"drept urmare nu spun nimic\" care se continua cu faptul ca in realitate se spune totusi ceva, e imaginea \"tanarului de la tara\" care asteapta moartea tatalui ca pe o eliberare, ca pe o poarta deschisa catre ceva ce ar avea totusi legatura cu dragostea.
citind textele tale am senzatia de \"impiedicare\", de obstacol aproape insurmontabil cam in fiecare dintre ele si mereu in alta forma.
mi-au placut \"dintii din marginea sperantei\"...

nemaiban(t)uitul prag al linistii cere pasi rasunatori in urechi atente coborate spre smarcuri
rotunde femei cheama la masa zambete de prin ceturi,
nu vrem insa decat sarbatoarea, vanatoarea Celeilalte.

m-am jucat putin cu lexicul din textul tau, hope you don\'t mind, mi-a placut foarte mult.