Poezie
Spirit
2 min lectură·
Mediu
zbor ca o pasare fara minți si fara urme...
zbor și mi-e teamă de zborul meu și de faptul că în sfarșit...l-am învățat
zbor și nu știu nici de ce, nici vina...nici sfârșitul...
lumină fără dogoare, fără origini și fără intrebări.
unde sunt?
unde ești?
cine e Viața?
am regăsit azi o cinste a pietrelor de munte
și forța umilă a dinților mei.
am regăsit sarea apei, ca un jug al papilelor mele,
am regăsit sudoarea și plăcerea împreunării copilărești,
am regăsit naivitatea și lipsa de acoperiș,
am pus între degetele tale suspinele și le-am clătit amândoi în roua nisipoasa...
nu știu cum să mă intreb ca să mi se răspundă.
nu știi de ce raspund ca și cand ai fi aici?
nu știu cum sa mă intorc asupra norilor de spumă,
nici asupra lanurilor ce miros a verde sau maro...
îmi am terestrul între gheare, în stomacul ce il înghițise ca pe o copilărie.
îmi port poezia în priviri și nu știu cum să privesc mai clar,
doar mă transfer in lacrimi și mă sting cu jar,
apoi, ca un nor care stie că s-a înfuriat prea tare, mă șterg în curcubeu
și sunt doar rază pală.
zbor și nu stiu de ce, nici vina, nici sfârșitul...
zbor și mi-e teamă de zborul meu și de faptul că, în sfârșit...l-am învățat
zbor! ca o pasăre fără minți...
și fără urme.
002428
0