rosu vicu

pământul urlă încremenind durerea fluturi de fier nechează prin aer orgasm al cerului cu plumbi taciturni mirosuri macabre îți doboară...privirea gânduri străbat deșerturi de sânge lacrimi de

cind am murit prima oara lui bacovia i-ar fi plăcut nespus de mult... vremea de afară inăuntru era frig si umezeală. auzeam sunete sinistre... urlete triste inlăuntrul meu. afară lacrimi si

crepuscular apus a dragostei deșarte fără de astre incediate-n lacrimi ne-am întâlnit pe cărări din coame de comete în iarba albă.tu dezbrăcată și eu gol și-am inotat in spumă de

iubiri murdare si curate furate din noroiul inimii nebune se-aștern in umbra crinilor de soare răpind ce-a mai ramas din noi. si intru-un gest de nebunie scurtă gazela dragostei eterne

plecă soldatul în război cu sabie de lemn si pușcă de carton .....trecură anii și-l văzui cu vestă de argint și minte de metal (n-ARE nici o legătură cu armia ROMÂNÃ)

coloși de piatră își așteaptă nemurirea și ne privesc cu ochi de plumb încendiat și strigă-n disperare spre omenire .....Am vrea sa fim și noi ca voi dar fara inimă de piatră

pământ fiind născut in umbrarul dragostei am găsit sămânța care-a rodit in tine

se ofilesc catrenele suparate de prea multe vorbe deșarte si poezia ramâne tăgada ca mai suntem oameni in noi

agonia.... extaz sau disperare?

îmi plac oamenii care nu sunt poeti si poetii care sunt oameni

mi-ar place ca poezia sa fie de genul masculin pentru ca este scrisa de poeti

iubiti-i pe poeti pentru ca sunt poeti si pe noi pentru ca suntem oameni.....