prima data e mai greu

cind am murit prima oara lui bacovia i-ar fi plăcut nespus de mult... vremea de afară inăuntru era frig si umezeală. auzeam sunete sinistre... urlete triste inlăuntrul meu. afară lacrimi si râsete... oare de ce!? eram mirat. credeam ca numai jale, jale mare ar fi trebuit s-aud. am dat sa ies afară să văd si eu, dar vai, ca niciodată nimic nu asculta de mine. NU SE POATE!!! treceam prin stânci odată și acum să nu se poată!? o glumă proastă care nu era de mine. ............................................................ forțam, forțam.......si nimic. transpirația imi usca pielea care mi se tragea pe oase. dupa furie a venit mirarea: oare să nu fiu in stare!?? asta este... m-am dat bătut... de mine... pentru prima oară ........................................................... din depărtări se auzea bizar: DUMNEZEU să-l ierte! DAR cu ce am greșit fraților? că am fost om? că mi-au placut si mie damele frumoase ca de altfel la toată lumea? că mi-a plăcut șprițul discutat ca de altfel la toată lumea? că mi-a plăcut să-mi trăiesc viața frumos ca de altfel la toată lumea? RASPUNDEÞI-MI ! nu ma lăsați să mor așa ..................................................... dar vă promit:cand voi muri a doua oară toată lumea va spune: OMULE, iartă-l pe Dumnezeu!!