Poezie
pasodoble
1 min lectură·
Mediu
îmi amintesc ziua când ai limpezit ploaia
atât de ușoară încât a luminat obrazul
atunci am învățat reverența
rochie albă în vârful degetelor cuprinsă
poza copiată milimetric după micuța balerină
părul șiroind și mătasea piele udă pe trup
în seara aceea a fost prima dată
când am știut că fiecare își are omul lui
omul copil
îmi amintesc și ziua în care ai chemat-o
atât de caldă încât am dansat tremurând ca muleta
unu doi trei patru spuneai
poza perfectă părul scurs în inele
mătasea una cu pielea și brațele tale larg desfăcute
în seara aceea am simțit cât de aproape eram
chasse cape sub șiroaiele grele de apă
am învățat cum fiecare om își are geamănul lui
mare cât el crescut înăuntru undeva într-o grozăvie a vieții
appel
amenințarea taurului cu sânge pe coarne
și pașii conduși din călcâi
cinci șase șapte opt răspundem
imitând în același timp sabia răsucită
033.584
0
CT