Poezie
Biografia conștiinței
1 min lectură·
Mediu
Când mi s-a spus că ochii sunt poarta trupului
am rămas înmărmurit căci niciodată n-am considerat
trupul o casă fără ferestre.
Când am început să trăiesc în somn
atunci am cunoscut cu adevărat durerea.
Ea nu tăia, ea nu împungea,
ci trăia cu mine, alături de mine
asemeni unui sedentar.
Prezența ei,
însă,
mă tăia, mă împungea
îmi punea sare pe rana încă caldă.
Când am văzut că cerul are doi ochi
unul înspre ziuă
și altul înspre noapte
am încercat să-i scot,
căci nu voiam ca tot
ce mi se ascundea
să înjosească ceea ce am creat,
de aceea i-am doar zgâriat.
Când am aflat că iubirea se fură
și că aparențele amândorura
trebuie să fie compatibile,
deci să înșele ceea ce alții văd,
atunci mi-am zis:
greșiți, uite indicatorul
și am arătat
o fată sărutând pasional un băiat.
Când mi s-a spus
că ochii sunt poarta trupului
n-am crezut că are și o încuietoare.
De altfel n-aveam cum să știu.
Eram mort.
001461
0