Rosca George

Cum se poate cineva opri din a cugeta La singurul lucru la care poate reflecta? M-ai întrebat asta, acum multă vreme, Iar eu nu ți-am răspuns, și-am ajuns la fel... În mod ironic, fix tu,

Confesiune Am un suflet de poet, dar îmbolnăvit de viață... M-am îmbolnăvit de a mea viață, când am început să gândesc Și am demascat realitatea falsă, când am început să realizez, Că

Tatăl nostru, care ești în ceruri, De negăsit, ascuns prin nouri, Te reneg! Cu regret în suflet; Credința-mi părăsesc și plec! M-ai abandonat de-atâtea ori, Lăsându-mă în chinul unui

Bună suflet cald, chinuit de cel ce trebuia să-ți fie gardian! Îți scriu aceste rânduri de nicăieri, ca să le citești niciodat’... Îmi este dor să te aud, așa că m-am obișnuit să îmi

O lumin-a leșinat, înecată, dup-o pleoapă, După ce s-a prăbușit, profund îndurerată. Împinsă-n nori de fum și cuvinte zburătoare, A-ndurat pe cât posibil, hărțuiri copleșitoare. Un viol

M-am prăbușit recent în patul meu, cel înțepător și rece, După o seară despre care, sincer, credeam că nu va trece. După multe serii de plânsete, de certuri, dar și de plictis, M-am convins că

Mii de șoapte șuieră ritmat, în întuneric, Care mai de care; și mai mult, înțepător. În chin se învăluie peisajul cel freneric, Încremenit ascult șuieratul cutremurător. Plânge fericirea

(Re)Prezentare Nu ai știut ce făceai atunci când mi-ai deschis ochii... Nu știai că sunt ferestrele ce ferecați-mi țineau demonii. Nu știai prin câte am trecut și nici cât de rău am ajuns, Cum