Poezie
Apocalipsa
1 min lectură·
Mediu
Mii de șoapte șuieră ritmat, în întuneric,
Care mai de care; și mai mult, înțepător.
În chin se învăluie peisajul cel freneric,
Încremenit ascult șuieratul cutremurător.
Plânge fericirea pierdută-n obscuritate,
Sufocată-n aerul care-i deja prea umed.
I-au înecat lacrimile pe toți și pe toate,
Se pierde orice urmă de esență și de suflet.
De la atâtea învârtiri, am amețit în ceas...
M-am rotit tot alergând pe mii de cercuri;
Un minut nu m-am oprit, nu m-am retras,
Și niciodată nu voi renunța, cât voi trăi.
M-am plimbat pe curenții speranței reci,
Și i-am strâns norii îmbătători în brațe...
Dar când am ajuns la capătul lumii-ntregi,
Totul murise, rămânând doar condoleanțe.
Aș da oricât din ce-a rămas pentru-o ultimă șansă,
Pentru o ocazie de-a îndrepta tot răul săvârșit.
Aș vrea să știu că a mai rămas destul în față,
Să nu fiu nevoit să spun că: "Am ajuns la sfârșit..."
00825
0