Poezie
Brâncuși…
1 min lectură·
Mediu
M-am așezat cu tine, meștere,
la masa tăcerii-ți.
E tare frig la noi,
de-au înghețat cuvintele.
Știu pe care scaun stai,
pe cel din dreapta mea,
de lângă stânga porții sărutând nesfârșitul.
Taci, bătrân scripcar în piatră,
și din necuvinte-ți picură bătături mari
de daltă.
Mă lași să-ți mângâi barba, tăcere?
De ce doar masa-i a nesunetului, meștere?
De ce-ai plecat fără să dai și clepsidrelor măcar, câte un nume?
Că douăsprezece sunt, de piatră, ca apostolii Domnului,
Tăcut, ca mielul dus la murire...
Acum înțeleg meștere, acum.
Ca inima mea, ca sufletul meu, ca rărunchii mei, ca duhul;
n-au nume-mi poartă mie numele
și eu lor.
Mă iartă, taica-am să mai trec pe-aici,
pe unde cuvintele de-un timp îngheață.
Și mă mai iartă, c-am să vin flămând,
să mănânc singur, oftând,
umbra pietrei cioplite de pe tăcere.
012.459
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 138
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Romulus Câmpan Maramureșanu. “Brâncuși….” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/romulus-campan-maramuresanu/poezie/231361/brancusiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mesterul