Recviem

primele două strofe şi ultima sunt demenţiale. Atât prin claritate, cât şi prin metafore şi sentiment. La celelalte am simţit uşoare intromisiuni stilistice, parcă luate din jocurile de cuvinte ale lui Nichita, dar şi din zicerea de prin locurile domniei tale. Un poem bun, per ansamblu. La strofa cu crematoriul nu am rezonat deloc, eu fiind creştin din fire, dar o pot respecta ca alegere, părând un soi de testament.

Sănătate şi bucurii!

A meritat din nou să trăiesc încă o zi.

Ați înțeles perfect întregul poem.
Iertare pentru pasajul rece, voit aspru și nemilos, din creionul unui David care-a obosit așteptând în zadar căldura dumnezeiască, înlocuită la bătrânețile care-i ajung până și pe psalmiști, de trupuri de străine fecioare (în cazul meu ne-regal, ramân la ciorapi de lână și botoșei, chiat dacă termometrul meu arată azi 24 C). Ironic, cel ce-ți scrie, trăiește-n amărăciunea agnostică a preoților/pastorilor răspopiți, cu singura consolare că asemenea domniei tale, focul credinței încă mai arde dincolo de lumânările de-aducere aminte.
Mai caut, drag Ionuț, sperând că cineva mai ține uși deschise nu numai pentru Toma, dar și pentru mine.

Cu mulțămiri calde pentru cuvintele alese,

rcm