Vă rog să-mi permiteți, Doamnă

Caii mei fugari aveau ochii îndreptați spre o rampă de lansare, uitată în bătaia vântului uscat, și mai aveau coamă, coamă așezată peste roțile timpului, limitată de puterea voinței calului pentru a nu-și lua singură zborul... ea, coama aceea, ca un creț atașat unei rochii de mireasă de către cel mai iscusit croitor. Ea, așteptând preaplinul clipelor ce vor urma, după rostirea cuvântului: Da!- vibrând, împreună cu alesul inimii, Ea, și El, doi oameni chipeși, își încrestează pe inimi sigilii, încovoiate înspre degetul inelar al lor , dînd strălucire cununiei așezate pe capul lor, acea reașezare a omului la rangul de coroană a creației, de către preotul care oficia această unire cu Dumnezeu, prin ritualul dat de "Taina Cununiei"... Au rostit răspicat :Da!- la ieșirea din lăcașul Domnului, și-au luat zborul urcând într-o fermecătoare caleașcă a timpului, prinsă la cei doi cai, "cu coama așezată peste roțile timpului" dat de astă dată prin voința Lui Dumnezeu, preotului prin cuvântul Său; "până ce moartea vă va despărți" ...după decenii, mireasa de altădată, involuntar, dar prin voința divină va îmbrăca rochia grea și neagră, semn al tragicei sorți, imprevizibil de altfel, dar fără scăpare pentru noi toți, vremelnici trecători pe pământ. Aș fi vrut să continui, să mai adaug ceva, însă greutatea din acest text o veți da tot dumneavoastră, printr-o minunată așe- zare în pagina dumneavoastră a durerii, a pierderii, pricinuite de moartea soțului dumneavoastră, tatăl, filosoful și omul de cultură Mihai Șora, sigur, nedorită de noi toți. ..."Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele ce vor urma. E dincolo de puterea mea de așteptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic- nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de făpturi omenești- dar niciuna ca tine- conviețuiesc, se ceartă, sau se iubesc, se războiesc ori își sunt-unele, altora sprijin" Mulțumesc!