Amintirea copilăriei mele...

Ce gust are pentru tine amintirea copilăriei, cititorule? Și ce simți când te gândești la copilul cu ochii mari și mirați de lume, care-ai fost? Pentru mine copilăria are gustul cojilor de pâine proaspătă coaptă pe vatra țărănescă a bunicii, în diminețile vacanțelor de vară… Mirosul cu aburi îngerești mă întâmpina când, cu pletele încâlcite de visele nedeslușite încă, ieșeam în curtea unde bunica nu termina niciodată treburile. În acel timp al zilei, mirosul pâinii se lupta pentru întâietate cu miresmele florilor din fața casei și ale fructelor ce începeau să dea în pârg… Când tăia pâinea, bunica făcea mai întâi o cruce mare pe coaja înnegrită de cenușă, și avea grijă să nu risipească nicio firimitură din ”trupul Domnului nostru”. Și pentru că ea nu mai putea mesteca decât miezul acestui trup, întrucât și trupul ei ajunsese de-acum aproape de sfințenia îngerilor, coaja era adunată cu grijă de pe masă și urma s-o aflu în momentele în care aveam cel mai mult nevoie de ea… Mergeam cu bunica pe luncă. În ceasurile de colindat, setea mi-o stingeam cu apa limpede și curată din izvoarele ascunse bine, dar cunoscute la fel de bine de bunica. Iar foamea ce-mi rodea stomacul răzvrătit de atâtea fructe amestecate, mi-o astâmpăram cu acele coji de pâine pe care bunica le culesese cu sfințenie de pe masă. Le scotea din sân și mi le întindea… De aceea îți spun, cititorule… amintirea copilăriei mele are gustul cojilor de pâine proaspătă… coji de pâine din sânul bunicii…