Rodean Stefan-Cornel
Verificat@rodean-stefan-cornel
Născut în 1951. De profesie ofițer (colonel în Ministerul Apărării Naționale, în prezent pensionar). Membru al Uniunii Epigramiștilor din România și al Cenaclului Umoriștilor Sibieni „Nicolaus Olahus" (din 2008 președinte al cenaclului respectiv). Redactor-șef al revistei „ACUS" (Sibiu). Nouă volume de autor, plus unul semnat în colaborare cu alți doi…
Din păcate, în această vară eu am fost nevoit să refuz participarea la întâlnirile de la Alba, Cluj și Vama. Dar, ca o compensație, mă bucură faptul că agoniștii fac cum fac și sunt prezenți peste tot, inclusiv pe podiumurile de premiere (felicitări Ion Diviza și Grigore Chitul!).
În plus, observ că pe fondul disputelor politice interne, în care se vorbește de lovituri de stat și de alte încercări de subordonare a diferitelor instituții, acum câteva zile, la Vama, Agonia a dat o adevărată "lovitură"! Păi, cum altfel să interpretez prima fotografie, în care un reprezentant de seamă al site-ului nostru, Dan Norea, este întâmpinat cu pâine și sare?!
Așa, Dane, te-ai ajuns și nici măcar nu-ți stă rău!
Cornel
Pe textul:
„Festivalul Internațional de Satiră și Umor "Umor fără frontiere în Þara de Sus", 2012" de Chitul Grigore
RecomandatCornel
Pe textul:
„Artgothica 2012" de herciu
RecomandatNelu, mulțumesc de trecere și de aprecieri.
Nae, sensul în care am folosit "de... geaba" este cel în care se utilizează, de multe ori, ultimul cuvânt într-o epigramă, adică de a crea o poantă; în cazul de față s-a vrut o poantă folosind un calambur, realizând o mică surpriză, pe tema dată și rămânând în actualitatea care ne omoară (la propriu). Mulțumesc pentru atenție.
Numai bine, tuturor!
Cornel
Pe textul:
„De la Buzău" de Rodean Stefan-Cornel
Vorbeați de riscurile pe care vi le asumați prin catrenul (dur, într-adevăr) adresat domnului I.I.B. Păi, primul risc este acela de a fi trecut comentariul respectiv la OffTopic, ceea ce nu ar fi de mirare, deoarece domnul în cauză nu are cont pe Agonia, ca să vă răspundă...
Fără supărare, nu?!
Cornel
Pe textul:
„Epigrame trimise la "Centenar - Dimitrie Jega" - Timișoara" de Vali Slavu
Numai bine!
Cornel
Pe textul:
„Epigrame trimise la Buzău - 2012" de Chitul Grigore
Mulțumesc, deci, pentru cuvintele frumoase scrise aici; criticile, deoarece bănuiesc că sunt mai multe, mi le poți adresa personal, ca să nu aglomerăm pagina:))
Cornel
Pe textul:
„Ștefan-Cornel Rodean – „Dați-mi voie!”" de Vali Slavu
RecomandatA, era să uit:
Eugen Sfichi, pe loc repaus!
Cornel
Pe textul:
„Armata e cu voi!" de Rodean Stefan-Cornel
Chiar dacă nu prea am comentat la textele dumitale te-am urmărit, atât pe Agonia cât și la publicația la care ai trimis texte și la care am și eu atribuțiuni, constatând cu mare bucurie progresele clare pe care le-ai făcut. Apreciez de asemenea consecvența și devotamentul față de site, dovedite prin desele postări, prin comentariile scrise și prin replicile tot mai prompte. Tocmai de aceea îmi spun sincer, și cu cele mai bune intenții, părerea despre catrenul postat mai sus:
- titlul este interesant, el însuși având o poantă, care se continuă și în catren (paraleismul dintre clubul de noapte și clubul ca loc de întâlnire a șahiștilor);
- prozodia mi se pare bună;
- construcția, în general, pare de asemenea fără probleme, atât ca pregătire a poantei cât și din punct de vedere gramatical;
- am înțeles că ai urmărit două tipuri de poante: unul pe tot parcursul catrenului, prin folosirea cu dublu înțeles a diferitelor cuvinte din cele patru versuri(scrise cu majuscule) și altul la final, unde, pe lângă dublul înțeles al cuvântului "tură", ai făcut un fel de haz de necaz din situația creată; problema este că, în opinia mea, aceste poante (atât cele "lingvistice" din fiecare vers cât și cea finală, "de situație") sunt destul de facile, astfel de jocuri de cuvinte fiind ușor de realizat pe nenumărate teme; bineînțeles, alta era situația dacă în primele trei versuri dădeai impresia că te limitezi doar la jocul de cuvinte, iar în ultimul "loveai" cu o poantă tip surpriză, întorsătură, sau cu ceva cu tâlc profund, aforistic;
- în concluzie, pentru amuzamentul personal și ca antrenament, eu spun că nu este rău ce ai făcut, cu atât mai mult cu cât catrenul are totuși o poantă și este scris într-o prozodie bună, dar la valoarea pe care o ai și la viitorul care ți se întrevede ca epigramist, eu cred că nu trebuie să mai pierzi timpul cu așa ceva.
Bineînțeles, este doar o opinie, de care nu ești obligat să ții cont, iar dacă mă vei contrazice (pe un ton "așezat" și politicos), sau dacă alt coleg va fi de altă părere, nu mă voi supăra.
Numai bine!
Cornel
Pe textul:
„În clubul de... șah!" de Prundoiu Dan
Prima epigramă de la "de florile mărului" mi se pare cam forțată (metafora cu cucul mi se pare oricum mai puțin inspirată decât cea cu frunza), iar pentru unii (sau unele) s-ar putea să fie și puțin mai "absconsă" (eu am înțeles-o din prima), ca să nu mai spun de ce ar spune alții mai pudibonzi...
Celelalte cred că sunt bune pe deplin, fără probleme.
Deci, zic eu, dacă acest concurs ți-a dat prilejul să scrii prima epigramă, înseamnă că participarea ta nu a fost de florile mărului.
Numai bine!
Cornel
Pe textul:
„Epigramele apocaliptice trimise de florile mărului la Buzău, 2012" de Gârda Petru Ioan
Felicitări pentru premiu!
Cornel
Pe textul:
„Epigrame trimise la "Centenar - Dimitrie Jega" - Timișoara" de Vali Slavu
Cărămida pe care tu, metaforic, o invoci am văzut-o și eu, ea este alcătuită din încurajările pe care mi le-ai adresat cu câteva prilejuri, pentru care îți mulțumesc.
Domnule Dume, onorat de prezența dumneavoastră!
Cornel
Pe textul:
„Ștefan-Cornel Rodean – „Dați-mi voie!”" de Vali Slavu
RecomandatDrăguță prezentarea lui Nelu Gârda!
Sănătate!
Cornel
Pe textul:
„Constantin Iurașcu-Tataia - Pocnind din bici..." de Gârda Petru Ioan
RecomandatDedicația a fost scrisă pe loc, la inspirația de moment, deci nu poate fi chiar de top, înseamnă că de top sunteți dumneavoastră. Pe de altă parte, dacă eu, care m-am întâlnit cu dumneavoastră o singură dată și vă urmăresc doar prin internet, v-am descoperit atâtea calități, înseamnă că în realitate aveți mult mai multe (probabil la fel este și cu defectele, dar nu despre ele discutăm acum :)).
Domnilor Prundoiu și Miclăuș,
De-a lungul timpului am participat la mai multe dueluri care au pornit de la calitatea mea de colonel în rezervă (exploatându-se multiplele înțelesuri ale cuvântului "rezervă") și, sincer să fiu, nu aș mai continua, poate și de teamă că nu aș mai găsi ceva nou...
Asta nu înseamnă că nu vă prețuiesc și că nu vă mulțumesc sincer pentru că v-ați gândit la mine.
Sănătate, tuturor!
Cornel
Pe textul:
„Ștefan-Cornel Rodean – „Dați-mi voie!”" de Vali Slavu
RecomandatMă refeream desigur la Vali Slavu, care a realizat o cronică utilă și plăcută. Adică, aceasta cuprinde informații utile despre evenimentul prezentat, dar în același timp, mai ales prin pozele făcute și prin explicațiile date acestora, materialul este cu adevărat umoristic.
Aș completa textul postat cu un aspect care mi se pare important:
Deși un critic literar contemporan spunea, cu un anumit prilej, că scriitorii de literatură umoristică sunt prea serioși în realitate și chiar plicticoși, gala festivalului de la Primăria Vișeu s-a desfășurat într-o atmosferă foarte destinsă, la aceasta contribuind atât umoriștii (în frunte cu gazdele Perța și Tomi), cât și ceilalți participanți, un rol deosebit avîndu-l chiar domnul primar.
Mulțumim Vali, numai bine tuturor!
Cornel
Pe textul:
„Zâmbete în Prier" de Vali Slavu
RecomandatÎn loc de "Că de la tine-mi era teamă...", se poate spune "De tine îmi era cam teamă.", deși nu mai are chiar aceleași înțelesuri și subînțelesuri.
Cornel
Pe textul:
„Ștefan-Cornel Rodean – „Dați-mi voie!”" de Vali Slavu
RecomandatProfund utile-ntregii nații,
Cu pilde, cu cimilituri
Și mult umor... în ilustrații!
:)
(Nelu Gârda)
Atunci când ofer câte-o carte
Eu nu-mi fac speranțe deșarte,
Că știu: cine nu stă pe roze
Cu "cartea" se uită la poze.
Cornel
P.S. În cazul de față, recunosc, sunt șanse mari ca tu să ai dreptate în totalitate și doar la mine să fie o glumă...
Colegul nostru, anevoie,
Un prim volum a tipărit
Și, cu respect, ne cere voie
... Când faptu-i gata împlinit!
(Ioan Toderașcu)
Eu voie am cerut 'nainte
Doar de la ași în epigramă
Și de la domnul președinte,
Că de la tine-mi era teamă...
Cornel
Am procurat, mai anevoie,
Un tom, sperând să mă amuze,
În care tipu-și "cere voie..."
Eu cred că vrea să-și ceară scuze!
(Dan-T)
Amice,-mi amintești de Rică -
Un "scârța-scârța" pe hârtie doar -
Deci, chiar de nu îmi este frică,
Îți fac pe plac: "Scuzați, pardon, bonsoar!"
Cornel
P.S. Vorba vine "scârța-scârța" că, de fapt, mi-a plăcut catrenul tău.
Militarul nostru în rezervă,
Chiar și astăzi își mai cere voie,
Dar fiindcă scrisul e cu vervă
...Nu-i nevoie!
(Ion Cuzuioc)
Eu voie-mi cer, fiind la greu,
Căci „în rezervă” sunt doar eu
Și încă doi-trei milostivi,
Dar „cârcotașii” sunt activi!
Cornel
Din „Dați-mi voie” am să-ți spun,
Că am citit și eu o parte,
Și-am constatat: Ești tare bun,
Că mi-ai trimis și mie-o carte.
(Mitru)
Receptat mesajul tău:
Bun, rău!
Cornel
Grigore, ești spiritual și generos, doamnă Sorina, mulțumesc pentru gândurile bune, domnule Silișteanu, m-ați dat gata cu poemul pe care mi l-ați dedicat în comentariul de mai sus!
Numai bine tuturor!
Cornel
Pe textul:
„Ștefan-Cornel Rodean – „Dați-mi voie!”" de Vali Slavu
RecomandatOnorat de cuvintele frumoase, mulțumiri pentru gândurile bune.
Dan-T, comunică-mi prin e-mail unde să-ți trimit cartea (nu "contra cost", că mai am câteva de oferit, în plus față de cele pe care le-am dat deja).
Voi reveni cu replici versificate.
Cornel
Pe textul:
„Ștefan-Cornel Rodean – „Dați-mi voie!”" de Vali Slavu
RecomandatNelu Jorz, Sorin Olariu și Nelu Gârda, vă mulțumesc pentru intervenții.
Gigi, ca să nu înțeleagă cineva că tu ai cartea și ți-a plăcut doar coperta acesteia, îți amintesc și aici faptul că te-am rugat să-mi dai o adresă la care să-ți trimit volumul; încă nu este târziu, mai am exemplare din această ediție...
Sănătate tuturor!
Cornel
Pe textul:
„Ștefan-Cornel Rodean – „Dați-mi voie!”" de Vali Slavu
RecomandatNumai bine!
Cornel
Pe textul:
„5 pentru Vișeu, 2012" de Rodean Stefan-Cornel
Cornel
Pe textul:
„5 pentru Vișeu, 2012" de Rodean Stefan-Cornel
