Când nu ești
Nu am nici o oglindă în cameră,
Îmi întreb piciorul ce mai face,
Îmi strig mâinile buimace de sub perne
Pe numele mic.
Când nu ești
Număr cercurile care-mi coloreaza
Dacă îți arunci privirea
și ea te trage cu totul după ea
cu chip
în inimă
pe piept
e risc…
Dar dacă-n pleoape
ape se preling
și sting
dorința
e trist…
Cu atâtea
Calc peste florile presate
pe care le-am strâns dintre paginile cărților...
Le sfărâm.
Pentru că acum îmi permit să uit
Pentru că ei mă vor despărți de trecut încă o zi.
Nu am să mor niciodată
La sfârșit,
Cortina rămâne ridicată,
Florile cad pe scenă,
Nimeni nu aplaudă.
Groparii își scuipă chiștoacele
Și fac reverențe zâmbind.
Pământul se înghesuie
Să acopere ce a mai rămas din
Când ies la joacă,
Îmi îmbrac întotdeauna pantalonii cei noi
Și picioarele goale.
Copiii de la bloc
Mă întreabă mereu
De ce nu port și eu o cheie la gât
Ca și ei.
Atunci le povestesc că tu
Mi-am atins piciorul cu celălalt
Ca să mă încălzesc.
Mi-am prins mâna cu cealaltă...
Dar n-am putut să mă privesc cu un ochi în celălalt
Să văd dacă sunt sau nu singur.
RG