Dacă îți arunci privirea
și ea te trage cu totul după ea
cu chip
în inimă
pe piept
e risc…
Dar dacă-n pleoape
ape se preling
și sting
dorința
e trist…
Cu atâtea
Când ies la joacă,
Îmi îmbrac întotdeauna pantalonii cei noi
Și picioarele goale.
Copiii de la bloc
Mă întreabă mereu
De ce nu port și eu o cheie la gât
Ca și ei.
Atunci le povestesc că tu
La sfârșit,
Cortina rămâne ridicată,
Florile cad pe scenă,
Nimeni nu aplaudă.
Groparii își scuipă chiștoacele
Și fac reverențe zâmbind.
Pământul se înghesuie
Să acopere ce a mai rămas din
Când nu ești
Nu am nici o oglindă în cameră,
Îmi întreb piciorul ce mai face,
Îmi strig mâinile buimace de sub perne
Pe numele mic.
Când nu ești
Număr cercurile care-mi coloreaza
Calc peste florile presate
pe care le-am strâns dintre paginile cărților...
Le sfărâm.
Pentru că acum îmi permit să uit
Pentru că ei mă vor despărți de trecut încă o zi.
Nu am să mor niciodată
Mi-am atins piciorul cu celălalt
Ca să mă încălzesc.
Mi-am prins mâna cu cealaltă...
Dar n-am putut să mă privesc cu un ochi în celălalt
Să văd dacă sunt sau nu singur.
RG