Robert Zenit

Așa cum pasărea tunetului își lua zborul de pe culmile înnegurate ale munților în căutarea turmelor de bizoni, așa și gândurile mele întrupate în cuvinte se desprind din trupul meu

Așa cum pasărea tunetului își lua zborul de pe culmile înnegurate ale munților în căutarea turmelor de bizoni, așa și gândurile mele întrupate în cuvinte se desprind din trupul meu

sunt plugul cu boi în era tractoarelor spintecând voinicește obrazul bătrân al pământului; fără rost, precum încă două lacrimi scurse pe asfalt, precum încă două pene smulse din aripa de

În somnul tău mi-au crescut cinci aripi, câte una pentru fiecare simț. Și cu fiecare aripă îți mângâi visele în care zbori deasupra lacului izvorât dintre pleoapele lunii cersindu-ți

zilele leprei se scurg în ceaunul omului greu precum mațele unui bou îndrăgostit de ultima pășune, solzii șarpelui iluminat sub neonul duhului sfânt îmi croiesc armura tristă ca un

trăiesc anotimpul câmpiilor albe, al pomilor strâmbi strâns îmbrățișați, al cuvintelor risipite pe stânci. deasupra mea se află sufletul lumii și ochiul luminii târziu renăscute

Pe nisipul jilav al unei plaje blocate într-o zi de primăvară, atunci când soarele bolnav de febră se trezea tușind anunțând dimineața, se năștea generația

Un trandafir sângeriu acoperit cu lacrimi de rouă dormind peste sânii Evei, Un munte diform de scheleți murdari, dezmembrați, uitatele rămășițe ale holocaustului, Un bătrân orb si

Să cadă norii și soarele adormind și stelele oarbe pierdute și reci și raiul imaculaților îngeri aici, mai aproape de creștetul meu. Căci orbit sunt în fața oglinzii distorsionate a

Poți să-mi arăți calea spre tărâmul nemuritorilor înrobiți sub jugul iubirii ce din izvoarele raiului se scurge năvalnic ? Poți să-mi arăți drumul spre ultimul munte al unei

Ochii imenși ai bufniței precum două grote săpate spre izvorul de foc al infernului mă urmăreau mereu, ratăcind, căutându-mi drumul spre inima morții. Precum două stele proaspăt născute din

imi transport creierul pe targa. in centrul pamantului, sectia de urgente. nu pot sa ma ridic din pamant. de parca as fi lut, de parca as fi os putrezit, de parca-as fi lemn de sicriu. imi cresc

În pământul acela crescuseră prăjinile înalte până la nori, poate chiar mai înalte. Unii spuneau că dacă reușești să te ridici pe ele pâna la capăt ajungi la Dumnezeu. Ba, mai mult, pe gardul ce

Adam liber adunându-și oasele de sub continente ridicându-se din nisipurile Saharei dau dintre lianele junglelor sau din spumele marilor fluvii liber să traiasca în grădina făra de fructe

Treci pe lângă mine ca pe lângă o piatră nedesprinsă de stâncă, O corabie ești tu , cealaltă, încă nescufundată în învolburatele valuri Și treci pe lânga mine ca pe lângă cântecul