Poezie
Minunea lumii
2 min lectură·
Mediu
MINUNEA LUMII
Minune a lumii ești femeie, ești amăgire și blestem
Iar chipul tău duios și dulce, din amintiri mereu îl chem.
Tu poți să-l urci pe Om pe-nalte piscuri, sau să-l scufunzi în tainicul abis
Cu toate acestea află de la mine, tu ești al lumii cel mai splendid vis.
Minune a lumii ești femeie, tu ești chemare, vis și dor
Cu chipul tău pururi-n minte putea-voi fericit să mor.
Tu-l porți în suflet și pe daimon dar și pe tainicul amor
Cu toate acestea află de la mine, tu ești al lumii cel mai scump odor.
Minune a lumii ești femeie, tu ești iluzie și mister
Icoana ta mi-e întipărită-n minte și astfel nu mi-e dat să pier.
Căci fără tine nu-i speranță în tot acest destin mizer
Și cum putea-voi fără tine să urc victorios spre cer ?
Minune a lumii ești femeie, tu ești otravă și nectar
Dar cel ce știi-va a te cunoaște, va îndrăgi prețiosul dar.
Tu ești un înger de lumină în tot acest vacarm nebun
Ești raza de speranță plină, ești tot ce poate fi mai bun.
Minune a lumii ești femeie, ești zâmbet de copil nevinovat
Deși o lume-ntreagă știe c-ai ispitit pe-ntâiul tău bărbat.
Dar poate tocmai de aceea, mușcând din fructul refuzat
Există azi în lume omul și nu un biet nebun ratat.
Minune a lumii ești femeie, ești astrul suav din naltul cer
Luceafăr blând în miez de noapte și-aducător de vechi mister.
Ești roua dimineții noastre și lacrima ce-n veci suspină-n adânc sufletul meu
Ești maica noastră cea de daruri plină și sfânta ce-a născut pe Dumnezeu.
001.559
0