Poezie
CÂND ÎNTUNERICUL DEVINE LUMINÃ…
1 min lectură·
Mediu
Când sufletul pătruns de iubirea divină luminează întunericul
Ființei noastre, atunci totul devine noi iar noi devenim una cu Totul
Îngemănați prin sacralitate, nedespărțiți în nemărginire
Suntem dincolo de înțelegere, dincolo de cuvinte și dincolo de imaginație…
Fericirea supremă a pătruns definitiv în conștiința noastră
Purtați în magicul zbor pe aripile fericirii vom călătorii dincolo de limite
Noi înșine vom fi limita, ne vom scălda fără să ne topim în oceanul infinitudinii
Conținut în fiecare dintre picăturile ființei noastre devenite universuri.
Dualitatea dispare în neantul din care părelnic luase ființă pentru o clipă
Spiritul etern fiind singurul care va lumina întunericul universurilor
Iubirea și Intelectul unite pe veci în Sufletul roiurilor de galaxii
Îngemănate în dansul cosmic al lui Shiva vor spulbera iluzia Mayei,
Între eternitate și timp Dumnezeu plutește sideral căutându-și vecinicia
Iar tăcerea va fii stăpână peste întreaga suflare, așteptând o nouă naștere
În cele din urmă, Dumnezeu trezindu-se din visarea-i feerică și magică
Totul va fi fiind reluat de la capăt, iarăși și iar la nesfârșit peste eoni
Sau poate acesta-i visul cosmic al divinității iar tot restul e imaginație… ?
001181
0