Poezie
Sinceritate
2 min lectură·
Mediu
SINCERITATE
Mi-e dor adânc cumplit și crâncen
Să urlu aș vrea dar nu-i decât un scâncet
Rănit adânc cumplit și crâncen
Mi-e sufletul, iar urletu-mi e scâncet
De râsul tău nevinovat
Mi-e dor adânc cumplit și crâncen
Că nu mai e ce-a fost odat
Rămas-a doar un scâncet,
Ce sună fals și dureros
Și-atâta-i de cumplit și crâncen
Că mi-aș dori atât de mult să nu fi scos
Vreodat, nici măcar primul scâncet.
Mi-e dor adânc duios și dulce
Să strig aș vrea dar nu-i decât o șoaptă
Mi-e sufletu-adormit adânc duios și dulce
Iar strigătu-mi devine biată șoaptă.
De jocu-ți de copil nevinovat
Mi-e dor adânc duios și dulce
De ce nu vrei ca altădat
Încet să mă dezmierzi în șoaptă ?
Apoi să mă săruți pe ochi plângând
Ca-n vis duios și dulce,
Să nu mă mai trezesc nicicând
Să-mi susuri dulci cuvinte-n șoaptă.
Și ne-am jurat îți amintești, să fim copii o viață
Că nu mai ești ca altădat de ce nu-mi spui în față ?
Știu bine asta m-ar răni adânc cumplit și crâncen
Chiar dacă în mândria mea n-aș scoate nici un scâncet.
Și poate cine știe când, odată-n altă viață
Vom fii din nou ca doi copii nebuni, iubind
Cu dor nestins, adânc, duios, cumplit de dulce.
001383
0