Poezie
Singur printre naluci
2 min lectură·
Mediu
SINGUR PRINTRE NÃLUCI
Sunt călător dintr-alte lumi, un exilat pe-acest
Pământ.
Pe umeri port povară grea, singurătatea-i crucea mea,
Prea mult pe oameni i-am iubit cândva
Acum nici dac-as vrea n-as mai putea,
De ce mă simt la mine-n patrie străin
Si prigonit mi-e sufletul de parc-ar fi hain ?
Nu vreau să blestem nici să mă răzbun
Dar e păcat si jale de-acest pământ străbun
Prea multi oameni de marcă si genii fără de egal
N-au fost luati în seamă, trudit-au în zadar,
Cu ce-au gresit ei oare, c-avut-au prea mult har ?
Că n-au vrut să se-nchine pe falsul vostru altar ?
Nu cred să mai existe dreptate pe pământ
Nici cinste, nici virtute, ori vreun lucru sfânt.
Privighetoarea-si plânge în cântec al ei vers
Iar eu dezleg cu mintea-mi al lumii tainic mers.
Nu cred să mai existe onoare pe pământ
Nici lacrimi, nici iubire, ori vreun lucru sfânt,
Zefirul suflă agale, pământul se dismeardă
Iar soarele cu-n zâmbet trist în nori dă să se piardă.
Singurătatea-mi pare a fi al meu destin
Iar viața-mi este plină de dor, jale si chin.
Cu toate acestea, Doamne, credința nu mi-o pierd
Si as vrea ca-n astă viată pe toti să pot să-i iert.
Străinu-mi-s prin lume, singur printre năluci
Tu viată vesnic crudă ce poti să-mi mai aduci ?
De patimi ros mi-e sufletul, de gânduri mintea plină
Cu toate acestea încerc să ies, dinspre abis înspre lumină.
Si-ncep din nou s-aud chemarea ta în mine
O voce caldă ce mă-ndeamnă să mă întorc la tine,
Căci astfel nu mai fii-voi singur si-oi învăta ce e iubirea
Dar pentru asta va trebui să-mi înteleg menirea.
„ Si vreme e ca să ucizi tot ce e rău si sterp în tine
Si să păstrezi în amintiri doar lacrimi si iubire
Să poti să uiti ce-amar si crud s-a cuibărit, în sufletu-ti durerea
Că nu mai esti copilul ce ai fost demult
Ce-si împletea din jocuri si din vise fericirea.
Nu mai fi trist, nu mai privi mereu spre nicăerea
Ci caută doar să fi mai bun si poate-ti vei găsi menirea \".
001267
0