Robert Tofan

Imi pare rau sa te dezamagesc, dar nu sunt la curent cu nimic. A fost o intamplare ca am citit textul acela, si pentru ca mi-ai spus ca-ti place SF-ul am crezut ca o sa-ti placa si povestea ei. Eu nu cred ca sunt atat de priceput. Oricum, daca vrei sa citesti ceva SF, incearca Jocul lui Ender si Vorbitor in Numele Mortilor de Orson Scott Card, 1984 de George Orwell, si Super-Toys Last all Summer Long, de Brian Aldiss. (asta presupunand ca nu le-ai citit) Pe aceasta din urma, as putea sa ti-o trimit chiar eu ca o am. Sau eventual am sa incerc s-o pun aici la agonia, daca reusesc sa inregistrez autorul.
Robert Tofan

Imi pare rau ca ai intalnit o astfel de persoana. Sunt multe alte \"Sylvii\", nu numai in medicina, si oricat as fi vrut eu sa fac ceva ironic sau amar, nu am reusit. Stiu ca nu e prea buna, dar acum e cam tarziu pentru a a o indrepta. Tot ce pot face e sa incerc sa fiu mai bun pe viitor.
Iti multumesc pentru comentariu,
Robert

Mult adevar este in vorbele astea! Cum reusesti sa faci totul asa de simplu si placut si amuzant? Am citit-o de vreo trei ori, mi-a placut la nebunie si am simtit nevoia sa-ti spun si tie. Cred ca multi oameni trec peste si chiar daca le-a placut, nu spun nimic pentru ca nu considera ca au ce, dar cred ca uneori conteaza orice vorba buna.

Mi se pare un text bine scris, frumos. Presupun ca toti vrem sa sa ne inchidem amintirile intr-o camera intunecata, vrem sa lasam trecutul in urma, sa nu ne mai gandim la el. Dar cred ca cea mai buna metoda de a scapa de trecut este sa-l infrunti, nu sa-l ascunzi.

Ce ciudat, tu iti doresti sa fii de-al nostru si eu imi doresc sa fiu de-al vostru. Mie nu mi se pare chiar asa o povara sa scriu. O fac din inima si pentru ca imi place. E adevarat ca imi doresc sa fiu cunoscut si publicat, dar incerc sa nu amestec aceste sentimente. Pe de-o parte mi se pare ingrozitor ca nu ma pot afirma, dar pe de alta parte ma simt mandru de ce am creeat. Daca era sa traiesc din ceea ce scriam, acum eram mort. Oricum sunt destul de tanar (19 ani) ca sa nu ma gandesc la viitorul departat. Dar nu cred ca o sa castig ceva din scris. Poate nici macar nu voi fi cunoscut vreodata, dar voi lasa ceva in urma, ceva ce nu va putea fi negat, o parte din mine. Poate ca de fapt despre asta e vorba.

Nu suna putin cam melodramatic?
In fine, sunt amintirile tale, faci ce vrei cu ele. Dar daca le \"ucizi\" pe toate, s-ar putea sa ramai pustiita, ca sa te citez: \"o cochilie\".
Robert
PS: E suficient ca un suflet sa fie impresionat de ce ai scris. Am citit undeva ca oamenii se conjuga cu doua verbe \"a fi\" si \"a avea\". Tu din ce categorie faci parte?

Asa cum n-am mai citit de multa vreme, un text pe care pur si simplu nu ai cum sa-l intelegi decat daca stii ce se afla in sufletul persoanei respective. Eu nu stiu ce se afla in sufletul tau, dar cred ca am o idee in legatura cu textul.
Ceea ce nu inteleg este de ce l-ai omorat. Cam ai o idee fixa cu sinuciderea! Dar mi-a placut comparatia fetei cu ghidul spiritual. O sa-ti mai comentez textele.
Daca as putea, o \"*\" (steluta) ti-as da.

M-a impresionat nuvela ta foarte mult si cred ca este cea mai buna de pana acum. Ai expus frumos intamplarile iar descrierile nu au nimic plictisitor in ele. Am observat vreo doua \"goluri\" in amintirile personajului principal, toate dupa evenimente importante. De exemplu cand dispare sora ei se trezeste singura (poate e doar un sentiment - singura de disperare), cand dispare prietena ei iar are un astfel de moment in care nu mai stie nimic de ea, nu se stie cum ajunge in masina, ce cauta acolo... sunt niste lipsuri in memoria ei produse de aceasta pierdere. Pe urma disparitia lui nu mai este urmata de o pierdere de memorie ci de \"caderea\" ei in cel mai scurt timp. Totul e perfect imbinat. Nimic nu ai lasat la voia intamplarii. Si modul de scriere este mult mai cizelat.

Nu prea seamana a jurnal ce ai scris tu aici. Oricum sunt de acord cu faptul ca multi oameni isi spun profesori fara a fi in adevaratul si nobilul sens al cuvantului. Dar in acelasi timp presupun ca profesorii cu adevarat buni sunt mult mai bine scosi in evidenta de cei care doar o fac pe profesorii. Si atunci nu vad motivul de intristare…

Ce ciudat sentiment de deja-vu am avut cand am citit randurile tale... chiar am citit-o de doua ori. Intr-un fel mi s-a parut ca iti pregateai cititorul pentru un astfel de sfarsit tragic. Oricum, nu pot spune decat ca mi-a placut si m-a intristat. Cum se face oare ca tocmai lucrurile triste ne plac?

Draga Ruxi,

eu, spre deosebire de tine, scriu fictiune, nu scriu lucruri reale care m-ar putea compromite.

Robert

PS: Te astept pe chat.

Imi place modul simplu si rafinat in care spui totul.
Povestea in sine nu este incarcata cu detalii plictisitoare. Are doar strictul necesar ce sta la baza starnirii imaginatiei cititorului.
Cabana de la capatul strazii m-a luat prin surprindere. Si in acelasi timp, acum, dupa ce tocmai am terminat de citit, mi se pare absolut normal caci ce-ti trebuie mai mult decat o camaruta cu un pat unde sa-ti odihnesti oasele si un “televizor” sa vezi ce-ai facut in viata?
Mi s-a parut un lucru bun faptul ca nu ai intervenit in impresiile personajelor. Nu ai insistat aici pe aspectul fizic al niciunuia, si daca o faceai, ai fi demonstrat tocmai contrariul: nimeni nu e perfect.
E interesanta ideea de dupa moarte in care ea se asaza pe pat in fata televizorului si priveste totul ca pe un film dupa care apare acest cast cu numele “personajelor”. Si dupa aceasta ultima retrospectiva, mori practic a doua oara. Cel putin asa am inteles eu deoarece tocmai asta e cabana, nu? O trecere de la viata spre moarte. E antecamera. Locul judecatii.

Robert

Sunt aici daca ai nevoie de un prieten, fie el virtual sau real...
Pe curand,
Robert

Cum e posibil ca o persoana atat de sensibila ca tine sa sufere atat de mult? Parerea mea e ca ar trebui sa-i dai naibii pe toti si sa incerci sa fii mai dura, sa nu te mai lasi impresionata de toti. Trebuie sa fii puternica. Ma mir ca nu te-ai obisnuit inca cu ideea ca oamenii sunt rai iar tu daca vrei sa te simti bine printre ei trebuie sa fii ca ei.

Imi pare rau, dar chiar nu am stiut cine esti. Am urmat sfatul lui Sorin si spre marea mea rusine, am aflat ce gafa am facut.
Si eu sunt foarte interesat de SF, si visul meu cel mai mare este sa public tot ce scriu.
Am recitit comentariul tau, si ma gandeam ... eu nu credeam ca o sa-mi citeasca si mie un autor consacrat nuvela, si sa-mi mai si spuna ca scriu bine. Intr-un fel m-ai facut sa sper ca inca mai sunt sanse de a-mi implini visul. Asta e abia inceputul.

Iti multumesc pentru comentariu si daca vrei, mai ftiu pe cineva care scrie SF pe aici. Cauta Yvory, Ratacit in timp. Cu siguranta o sa-ti placa. Mie mi-a placut. Saptamana viitoare pun partea a doua la Visul, pana atunci am sa trec si eu pe la tine, sa citesc ce ai scris si sa comentez.

Imi place mult viata, si sa traiesc si cred ca innot intr-un permanent vis.
Cred ca cei care scriu scrisori pentru Dumnezeu asteapta un raspuns sub forma unui semn pentru ca altfel nu vad rostul unui asemenea gest.
Eu nu sunt matur deloc. Adica nu stiu daca sunt sau nu. Abia implinesc 20 de ani, dar am vazut cate ceva, si am trecut prin unele intamplari care mi-au format cat de cat o parere despre viata, lumea din jur, Dumnezeu.
Nimeni nu ar trebui sa se descurce singur. Pacat ca traim intr-o lume in care nu poti striga dupa ajutor. Eu mereu am incercat sa-i ajut pe cei de langa mine, si mi-am sprijinit neconditionat familia.
Folosesc femininul pentru ca am un mare respect pentru femei si incerc sa scot la suprafata latura mea feminina. Cam cum face Coehlo. Eu nu sunt un scriitor bun, dar nici Dostoievski nu cred ca era la inceput, cand si-a pus primele ganduri pe hartie.
Stiu cum e cu a doua viata din vis, pentru ca si eu visez mult si foarte colorat, visez o viata mai buna, in care sunt mai fericit. Dar ma scol dimineata si o iau de la capat, traind la fel de intens.

Mi-a placut atat de mult probabil pentru ca mi s-a parut ca ma regasesc printre randurile tale.

Abia am putut sa-mi revin din ras. Mi s-a parut foarte reusita parodia ta.

Stiu ca am aparut cam tarziu, dar foricum am tinut neaparat sa va felicit si eu. Toate dorintele sa vi se implineasca.

\"Dragostea e unica pasiune ce se plătește cu aceeași monedă pe care o bate ea însăși!\"
Ai spus un mare adevar.