Renata Miu

:) acum recitind incă o dată poezia ta, cu mai multă atenție, îmi retrag sfaturile:)....bună vorba aceea \"gândește de zece ori și taie o dată\"...
cu drag,
Roxana

Deși nu știu cât de în măsură sunt să acord sfaturi,voi încerca să exprim cât mai bine ce nu mi se pare „în regulă” la poezia ta.
Versurile se contrazic și astfel eu ca un cititor mărunt, ce sunt, observ că nu există o continuitate a ideei exprimate de tine din primul vers până în ultimul, poezia fiind mai mult construită din contradicții.
Și anume:
1.În versul 9 ai afirmat ceva ce ai combătut în versul următor.Ori i se prelungește privirea spre coapsă, ori se oprește în genunchi?(mie îmi plac ambele idei și dacă alegi să ele păstrezi pe amândouă, inversează-le și completează cumva „drumul genunchi-coapsă”).
2.Cum poate să izvorească veselia din „deșertăciunea mâhnirii”?(deșertăciune=lucru lipsit de valoare,mâhnire=supărare).
Ideea o consider originală dar, nu ai păstrat o linie, lucrând mai mult la ea vei reuși să elimini efectul de confuzie prezent care îi șterge din frumusețe.
Cu drag,
Roxana

:) Am urmărit ca poezia mea să fie o aventură pentru cititor la fel cum e și pentru mine în viața de zi cu zi, acest „tărâm” denumit uitare.Mulțumesc pentru cuvintele frumoase...m-au încurajat să mai scriu.Vă aștept și cu sfaturi pe viitor :) .

Sărbători fericite!