Poezie
Uitare
Incertitudine
2 min lectură·
Mediu
Am învățat să tremur...
Noaptea când fumez o țigară cu fereastra deschisă
Sau dimineața când cobor dintre plapumele calde
Când nu simt căldură-n juru-mi, tremur,
Uitând cine sunt eu și cine ești tu
Doar atunci pot să te uit.
Te scot din mintea mea fără să vreau
Și mă gândesc cum fac să-mi fie iarăși cald
De-aș putea...
Aș sta la soare tot anul
Pe plajă...la mare...
Și-aș înota-n adâncuri să pot uita din nou
Cine sunt eu și cine ești tu
De-aș putea...
Aș vrea să-mi crească aripi sub piele
Să pot fi sus mereu
Să nu m-atingi nici tu, suflet rău, ce parcă-mi vrei pieirea
Și n-aș zbura în jurul tău...
Aș vrea să zbor deasupra casei mele
S-arunc cu praf de zâne...
Am învățat s-alerg...
Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine
Am fugit in Uitare,
Mi-am ales cele mai groase piei
Și-am pornit la drum prin viscole și ploi.
Vântul mi-a înFrânt aripile,
Iar pe mâini au început să-mi crească spini.
Plânsul meu a devenit ecou.
Am vrut să-mi smulg ochii
Delirul îmi spunea că ei sunt de vină pentru tot.
Inima mea începuse să aibă crustă
Fiecare suflu părând cel final.
Nu găseam nimic...
Nu te vedeam uitare!
Plânsul meu a devenit cuțit
Îmi sfâșiam vise, credințe, iubiri
Imaginea ta devenea tot mai grea.
M-am dezgolit...
Inima-mi intră într-un tic-tac
Dinții au inceput să-mi crape,
Iar carnea mi s-a innegrit
Tremurau toate...
Și-am ajuns la poartă, Uitare
Iar vântul tău mi-a încetinit aleanul
Și n-am intrat, am stat și am privit...
Mii de ochi goi mă chemau la tine.
Părtașii tăi erau ca pomul roditor ce nu mai are roade,
Ca o femeie stearpă.
Și n-am mai vrut să intru.
Am vrut să-mi fie iarăși cald
Drumul Înapoi am început să-l caut
Neștiind ce-am devenit.
Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine.
Am străbătut așa lungi căi ale sufletului meu.
023.550
0
Lectura textului/poemului tău e o aventură în sine. Mai întâi trebuie să mă adaptez la prezența \"persoanei care scrie\" (\"Cine sunt eu și cine ești tu...\"), ca mai apoi să încerc aerul tare al poeziei care apare prin desișuri, precum poienile în pădurile putrede, și care aer este de-a dreptul alpin:
\"Inima-mi intră într-un tic-tac
Dinții au inceput să-mi crape,
Iar carnea mi s-a innegrit\"
\"Mii de ochi goi mă chemau la tine.\"
\"Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine.\"
Acolo unde suntem mai mult ai poeziei decât ai propriului jurnal intim reușim să gustăm și din ceea ce se cheamă \"neînțelesul tuturor înțelesurilor\", adică din poezie. E doar o părere. Voi pune însă versurile citate în pomul meu de crăciun, plăcându-mi mult!
Sărbători fericite!