Guillaume, cunoscut și sub numele de Apollinaire

M-am urcat în același autobuz în care mă urc în fiecare dimineață. Șoferul Guillaume se aruncă pe fereastră și, ca de fiecare dată, muri pe loc. Aceeași criminaliști, aceeași trecători curioși, aceeași concluzie: sinucidere. Așteptăm cinci minute pentru a completa declarațiile, după care, în sfârșit, reușim să plecăm. „A pleca” este în cazul de față o convenție de limbaj, menită să justifice prezența noastră în acel autobuz care, și el, este tot o convenție de limbaj, întrucât nu este propriu-zis un autobuz. Și cum ar putea fi, din moment ce șoferul tocmai s-a sinucis, așa cum face în fiecare dimineață? În autobuz miroase a cartofi prăjiți și a mujdei de usturoi. Bunica îmi cere să deschid fereastra și, într-o clipă de neatenție, șoferul Guilaume se mai sinucide o dată. După alte cinci minute, bunica ne cheamă la masă. Eu mă așez pe scaunul din dreapta, Guillaume pe scaunul din stânga. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru cartofi prăjiți și pentru mujdei și începem să mâncăm. O stație mai încolo, se urcă un bărbat și o femeie. Afară plouă. Bărbatul are părul ud și femeia poartă un pămătuf de bărbierit. Picăturile de ploaie de pe părul bărbatului seamănă cu perlele dinăuntrul stridiilor. Guillaume scoate din trusa de prim ajutor un miniburghiu cu baterii și două undițe, precum și alte instrumente necesare pescuitului la copcă. Îi decupăm cu grijă scalpul bărbatului, aruncăm undițele în capul acestuia, ne aprindem o țigară și așteptăm. Bunica îi întreabă pe noii veniți dacă au mâncat ceva și îi poftește la masă. După două ceasuri ajungem în stația Rosetti. Traficul e aglomerat, se circulă bară la bară, se vorbește despre un accident sau despre ultimul film rulat la cinematograf. Pe partea dreaptă se vede o spălătorie auto, mai încolo o casă de schimb valutar și o pizzerie. Apoi intrăm într-un tunel și nu se mai vede nimic. După încă un ceas, reușim să ieșim din tunel. Guillaume a dispărut. Din capul bărbatului cu capul desfăcut încep să sară delfini, sticle de plastic și vase de croazieră. Câțiva călători ne fac cu mână. Alerg de jur împrejurul capului fără scalp până încep să simt că mă iau amețelile. Apoi mă opresc să îmi trag răsuflarea și o iau de la capăt. La ora nouă, bunica ne cheamă în casă. Cum să-i explic eu acum că Guillaume s-a înecat în timp ce pescuiam perle din capul unui bărbat?