Jurnal
doamne fereste
1 min lectură·
Mediu
strunisem speranța și-o adăpam
la izvorul cuvintelor nerostite,
în poiana trăirilor netrăite,
tu, resemnată, ridicai piatră cu piatră
pipăind după
vipere arămii,
cu nazuinta Cleopatrei in suflet.
ne căutam din priviri
dar nu ne găseam nici măcar În gânduri.
deveniserăm în vis
nord și sud,
așa cum în realitate am devenit
hăis și cea.
îmi îcleștez mâna
în coama speranțelor.
și cu părerile de rău
la subsoară
mă arunc în șa.
hai, pa!
ne mai vedem!
bate in lemn!
002.137
0