Un gînd firav

Poezia nu-i o prăjitură S-o molfăie între dinți toți pofticioșii Nu-i batista în care plîng de dor neiubitele Nu-i joc să-l joace nejucații Cîtă trufie-n poet Cînd săracu’ îi plouă pe dinăuntru Nu-și scoate bocetele să i le admire Ca pe moaște rînd pe rînd cititorii Rîzînd amar în sine-și Plînge de fapt orbirea de neiubire Faceți un exercițiu de imaginație Și spuneți-vă măcar pentru o clipă „ Cui i-e milă de mine Ca mine să pățească” Nu-i așa că nu vă e la îndemînă Să iubiți urînd? Mai bine vă folosiți de poet ca de un interpret Să plîngă pentru voi cînd vă doare nepăsarea ca o măsea Să rîdeți de rîsul lui cînd n-aveți hazul la îndemînă De-abia după ce ați spart evidența cu botul Și v-ați scuturat firimiturile dulci din colțul gurii Vă poate neliniști un gînd firav Poezia e O Poate E o azimă s-o frîngă spre izbăvire toți păcătoșii