Memento

ți-aduci aminte Ioane? înghițeam silabele mîrîiam pe la colțuri se îngusta viața tîram diftongi suavi prin noroi mugurii vii plesneau inutil guri știrbe molfăiau litere rația pîine și lapte în aplauze lașitatea să ne-o atîrnăm pancardă de gît să defilăm goi sălciile înfloreau-înfrunzeau a doua oară decembrie rima cu o primăvară scoasă din arhive mămăliga ca un simbol să nu faci niciodată recitai profetic un lucru de care apoi moartea își lepăda incisivii de lapte noi așteptam rușinea ce bine ne-am distrat lent a început predica cine va de va pieri ca bun samaritean amurg însîngerat ca în mituri veseli îngînam silabă cu silabă deștepților veniți să vă arătăm sintagma simplă nu vă fie frică vă eliberăm ardem morfemele învățați să rîdeți nu-i prea greu tu opreai cu pieptu-ți tramvaiele nu vă împingeți nene coborîm e capăt de linie azi cap coadă se dau 200 grame de libertate cine n-ajunge la rînd mai vine și mîine nu-i parastas colindă aia cu coasa ruginită-n depou revărsă-ți vatmane necazul și numa\' mai rău să nu fie macaz pe mine m-au împușcat strada-i o țeavă rece îngustă simpla mecanică aspră umăr la umăr chiulasă cartuș foc cioburi rafale sînge pe pavaj și din nou fără blocaje-n front stelele nu au aer urc scări spre niciunde aud bat clopote aiurea măi nu bate nimic nim nu-i așa Ioane? illo tempore îngălat de clișee îmi zice unu\' hai mă\' că sunteți tari dar gaura aia gaura din drapel nu vă aparține și nici noțiunea a drac\' noțiune de găuri inutile între noi și voi tu m-apeși pe umăr cu mîna ta mirosind ca și atunci blînd a cîmpie arsă de secetă și zici n-am niciun chef să fiu statuie \"Eu însumi am trecut de marginea singurătății mele\"