Oameni fără gândire, fără suflet, fără simțuri

La început oamenii nu aveau gândire, fiind conduși doar de impulsuri și instincte.Dumnezeu, conducător transcendental al lumii laice, a dăruit acestora o fărâmă din spiritul său divin și o scânteie din rațiunea sa superioară. Într-o lume primordială, oamenii nu aveau suflet, ci doar emoții gregare, primare.Din substanța sensibilă a lumii create de materia divină, Dumnezeu a modelat sufletul, ca un centru imaterial și peren de sensibilitate și emoții. Pe treapta cea mai de jos a evoluției lor, oamenii nu aveau vedere, rătăcind prin întuneric.Din ochiul infinit al universului deschis spre om, s-a scurs lumina desfășurată într-un spectru policrom. Pe când erau ființe increate, oamenii nu aveau auz.Puterea incomensurabilă a lui Dumnezeu a făcut posibil ca muzica sferelor divine, simfonia armoniei universale și sunetele înspăimântătoare ale tunetelor , să rezoneze eufonic în timpane. Ființe troglodite neînzestrate cu simțuri, disputate de heruvimi și demoni, aflate la începutul evoluției lor, oamenii nu aveau miros.Dumnezeu a oferit oamenilor miresmele proaspete ale respirației divinului în natură, în timp ce diavolul i-a împovărat cu izurile pestilențiale scurse din iad. Oamenii erau imorali , de când un înger damnat și alungat pe pământ și-a făcut din imorală și păcat o religie a profanului. Acest înger negru era întruchiparea răului.Dumnezeu a trimis pe pământ un înger alb ca o metamorfoză a binelui pentru a se lupta cu îngerul negru.De atunci răul și binele la nivel lăuntric coexistă în om , cu derivatele acestora : defecte și calități.La nivelul realității exterioare, răul și binele se confruntă într-o luptă indecisă încă.Astfel, pe lângă imoralitatea adusă de un demon, omul a cunoscut moralitatea și virtutea dăruite de un arhanghel al Creatorului , pe lângă impulsuri instinctuale omul a fost înzestrat cu gândire, materia din care a fost creat s-a înnobilat cu suflet, întunericul de ființe oarbe în fața sublimului naturii a fost înlăturat de lumina cunoașterii, surzenia s-a destrămat într-o eufonie a instrumentelor naturii, iar omul și-a racordat respirația la respirația divină.