Răutate și bunătate

1.Secționez rânjetul absurd și imund al răului și din el curge puroiul urletelor isterice.Cauterizez rana răutății umane cu flacăra pură a bunătății și aștern peste ea o lume rațională, responsabilă și morală. 2.Om bun sunt, fiindcă judec răul, om mare sunt, fiindcă mă judec pe mine însumi, om puternic sunt, fiindcă cunosc slăbiciunea celorlalți. 3.Sunt îngrijorat de semenii mei, căci verticalitatea spiritului propriu atinge orizontalitatea gândirii lor ; totuși nimicul din om se evaporă în atmosfera speranței ozonată cu optimism și rămâne totul cu miresme de libertate. 4.Resorb intimitatea din melosul revelației de a fi altfel și altcum într-o ubicuitate atemporală și devorez socialul cu voracitatea singurătății. 5.Înțelesul se transformă în neînțelesuri și mai acute, dacă îndoiala se substituie certitudinii și frica îndoliază curajul. 6.Omul este un spectator ce privește la teatrul evoluției și judecă imparțial actorii ce conduc lumea. 7.Percepțiile vizuale ating subiectivitatea, căci numai viziunile lucidității se metamorfozează în carnea obiectivității. 8.Cine își creează în fiecare zi invenții prin mișcarea evolutivă a inteligenței în materia intelectului, își inovează existența cu revelații ale intuiției. 9.Când nefirescul se multiplică în suferință, dorința de a te rescrie într-o matrice ființială regenerează firescul ca normalitate ontologică. 10.Decât să rezolvăm ecuațiile temerilor și dilemelor, cu necunoscutele – nebuloase ale tenebrelor-, mai bine să acceptăm absolutul ca soluție concretă.