Suferința 95,96. Omul cumpătat 1

Decât să stau în siderare și să sufăr, cu plictisul agățat ca un scai de mine, și cu spleenul aruncând cu bulgări în bună-dispoziție, cu scopul de a o alunga din corp, mai bine să scriu fecund, non-stop câteva ore, astfel suferința se retrage înfricoșată din calea spiritului creator, nu o mai simt, în schimb simt cum pulsează din ce în ce mai intens mulțumirea spirituală până atinge plenitudinea. Suferința mi-a cerut un autograf la ultima carte scoasă, pe prima pagină i-am scris cât de mult o urăsc, și i-am bifat poeziile în care suferința era arhetip, ca să-și dea seama de efectele ei negative asupra mea. După ce mi-a citit cartea, suferința mi-a spus că vrea să se schimbe, a luat forma bunătății, apoi a fericirii, însă degeaba, în miezul bunătății și al fericirii se afla negativul ce oscila între nefericire și sinistru. Omul cumpătat are resentimente față de omul care face excese, fie pozitive, fie negative. Omul cumpătat își cântărește cu atenție și meticulozitate plăcerile posibile, înainte de a le experimenta în viața sa dominată de răbdare, calm și reținere. Omul cumpătat are un ritm existențial constant, continuu, judecă de mai multe ori înainte să ia inițiativa, nu se hazardează și nu riscă niciodată. Omul cumpătat are afinități cu omul realist, rațional, lucid și matur.