Sufletul 4,5,6

Am scos hiatusurile din gânduri și le-am umplut cu monade, le-am modelat sub forma sferelor și le-am proiectat în aer, s-au ciocnit de atomi și de molecule ce au îngurgitat praful, s-au produs fisuri în hiatusuri, din ele au căzut monadele, care s-au aglutinat și au format un suflet imens, interpus între cer și pământ, care absorbea lumina și o prefăcea în vibrații sincronizate cu vibrațiile sufletelor oamenilor. Pe sufletul interpus între cer și pământ, s-a așezat atmosfera, sufletul filtra lumina, astfel că pe pământ ea era pură și respingea întunericul, așa că planeta era luminată în mod continuu, iar omul a renunțat la somn, fiind într-o permanentă stare de conștiență, însă avea capacitatea supranaturală de a vedea pătrunzător în același timp lumea realității și lumea viselor. Când ploaia a impregnat sufletul interpus între cer și pământ, acesta a chemat vântul să-l zvânte, sufletul și-a făcut din umbre aglutinate și la margini căptușite cu întuneric o umbrelă uriașă care-l proteja de ploi. Sufletul a devenit o entitate conștientă de sine însuși, și a stabilit corelații cu sufletul transcendentului, care i-a revelat misterele pe care sufletul interpus între cer și pământ le-a inoculat oamenilor.