Monade și eoni

1.Între real și virtual, întuneric și lumină, realitate și simulacru, fiind și nefiind, se întinde nimicul – proiecție a halucinațiilor în hiatusurile arealului uman. 2.Există două categorii de gândiri : gândirea de suprafață ce-și extrage substanța din monadele telurice și gândirea de profunzime ce-și extrage esența din eonii divini. 3.Spiritul uman este o simbioză între monadele telurice și eonii divini absorbiți din spiritul divin ce joacă rolul de catharsis spiritual. 4.Realul obiectivat de conștiință – ce-și proiectează materia în lucruri – infestat de simulacre ce-și întind conexiunile într-un sinistru creat de halucinații, își descoperă formele în fața privirii ce dezvirginează culorile așezate lasciv pe lucruri, în timp ce conținutul realului este umplut de imanență. 5.Proiecția rațiunii – forul conștiinței – în exterior creează realul obiectiv, în timp ce realul subiectiv este generat de proiecția în interior a monadelor – ca o aură a imanenței – creând o realitate lăuntrică prin care omul se mișcă bulversat și haotic. 6.Dualitatea spirit-materie se exprimă astfel : spiritul eliberat de lestul materiei se înalță spre transcendent, iar materia încărcată cu negativ acționează ca o forță al cărei vector este îndreptat înspre pământ.În locul spiritului rămâne un surogat, un amestec eterogen de elemente ale gândirii : gânduri, intelect, rațiune, cuget. 7.Spiritul își multiplică conexiunile în lumea covârșită de asimptotele scabrosului pe care se plimbă încovoiați dezaxații. 8.La intersecția dintre rațiune și sine morbid se află Omul, cu girueta – viața în derivă - , cu gândurile depresive creând entități malefice, cu anxietățile și angoasele bulversând stările afectate de emoții sincopate. 9.Totul ce-și multiplică monadele în uman și nimicul cu corpusculii vidului aureolând neputința și nimicnicia se duelează în dimensiunea spațiu-timp fisurată de hiatusuri prin care mișună entitățile nefiindului. 10.Efectele luptei dintre tot și nimic se văd în om : o ființă covârșită de impulsuri radiale, oscilând între extremități, ce-și caută fericirea în miezul răului.