Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Distanța dintre mine teluric și sine transcendental

Aforisme

2 min lectură·
Mediu
1.Calculez distanța dintre mine teluric mișcându-se orizontal și sine transcendental rotindu-se în spirale.Ea exprimă lungimea tuturor sinapselor înmulțită cu lungimea tuturor gândurilor și cu distanța dintre privirea interioară (introspecție) și privirea exterioară (contemplație). 2.Omul este creat de un complex de monade efervescente în componența cărora intră substanța masculină în osmoză cu materia feminină. 3.Greșelile au ace de viespi ce înțeapă pielea unui raționament ambiguu, iar persistența în greșeală evidențiază hibele în gândire. 4.La unii viața este plină de eriteme, iar alții s-au tatuat cu erori. 5.Dacă erorile umanității ar fi măsurate, s-ar obține distanța de la pământ la soare și înapoi, căci doar reușitele certe se concentrează într-un punct invizibil, mișcându-se haotic de la un om la altul. 6.Fanteziile erotice ale unui bărbat inventează femeia ideală, însă realitatea dură îl pune față în față cu femeia imperfectă, frivolă, proastă, cu urâțenia depusă ca o mâzgă pe fațada corpului. 7.Lupta dintre gândiri diverse naște inovația concretizată în invenții, căci omul este într-o perpetuă căutare de soluții noi, viabile, înlocuind desuetul. 8.Pentru că omul s-a crezut perfect ca Dumnezeu, Creatorul a creat diavolul trimis în corpul lui pentru a-l limita într-un interval ce cuprinde finitudinea, efemeritatea, imperfecțiunea și neputința. 9.Dacă toate obiectele ar fi avut forma artei, toți oamenii ar fi fost artiști, însă, cum lucrurile poartă intrinsec materia imperfecțiunii, cei ce le-au creat sunt neofiți și profani. 10.Frumosul, ca și urâtul, îl observi în natură, în lucruri, în oameni.Substanța mediului înconjurător, obiectelor și a lumii are aceeași compoziție, formată din elemente aflate în antiteză.
002.636
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
253
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

razvan rachieriu. “Distanța dintre mine teluric și sine transcendental.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/eseu/13931290/distanta-dintre-mine-teluric-si-sine-transcendental

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.