Poezie

chibrit

1 min lectură·14 martie 2012

Mediu

îmi aduc aminte au scris în mine un nume

mă târam într-o peșteră lungă cu roci identice

moartea îmi dăduse deja un bilet dus și o piele

care avea să se întindă peste chinurile ce urmau să crească și

lângă atâtea lacăte ridate mi-am deschis o credință

luam foc în capătul unui chibrit ars de soare și visam

să topesc sufletul în ceară de lumânare prin toți norii

apoi au venit ei : toți groparii ce aveau să îmi

sape în creier adunați în anii în care mă jupuiam pitit în cărți

ei mi-au arătat cum să năpârlesc și cum să mă întind în

spațiile înguste

desculț prin adevăr mi-am mestecat pașii

am deschis ochii ca pe două uși puratate de rugină

am înțeles că

anii vor avorta un viitor în pivnița în care nu vei fi mahmur

indiferent cât ai bea în ultimele clipe

001.687

Răzvan George Mirică. “chibrit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-george-mirica/poezie/14002992/chibrit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.