Poezie
Monica
1 min lectură·
Mediu
pe Monica am cunoscut-o într-o dimineață
care nu promitea nimic
am pus cafeaua în dreptul ei și aburii se dărâmau
pierdeau din greutate sub ochii mei deschiși așezați
la o distanță perfectă față de ea
se plimba carnea fragedă a luminii prin intestinele părului ei
creț
e foarte posibil ca tot soarele să vină de la ea și la fel de posibil
ca ea să fi născut viața asta mai bună
într-un pat alb de iarnă
timpul ne-a uitat numele și în ceas
ne tot rotim inconștienți dar plini
zilele trecute mi-a cerut să scriu o poezie
care să-i conțină numele și cuvântul pulă
n-am întrebat de ce. doar e Monica.
Monica râde mult asta-i clar
fumează și râde.
fumează și râde în mine
oricum prin rândurile astea s-au născut în sfârșit
Dumnezeu Satan și lumea
001954
0