ca o vrabie nebună pe o creangă aproape ruptă

noaptea toate vrăbiile tac se întamplă ca uneori să nu vreau să vorbesc deloc ies afară îmi aprind o țigară și mă uit la un perete, la o bucată de cer, la moartea înceată a crengilor.. în timp ce fumul mă mentine ca un val de praf între două lumi mă mai gândesc la chestii ce nu păreau așa importante la momentul lor e ciudat să îți amintești numai tâmpenii care te fac acum să te cauți și să nu mai gasești nimic din ce s-a petrecut mai frumos nașpa e că abia acum tot ce a trecut ia forma frumosului tâmplele sunt locuite de cât mai multe persoane și întamplări m-am întrebat odată, în singurătatea mea de moment cum ar fi fost dacă nu m-aș fi născut și apoi mi-am imaginat o palmă peste față și câteva râsete prostești în jurul meu până am ajuns la filtru cu un zâmbet de ușurare înfășurat pe buze în rest totul e haotic trăiesc ca o vrabie nebună pe o creangă aproape ruptă și îmi place.