Poezie
Ics
1 min lectură·
Mediu
alergam în putere nopții, Tată,
cu brațele întinse în văzduh,
râzând și lăsând întunericul să creadă,
că nu mă tem de ce-am văzut.
îmi lăsasem păul lung, de fată,
și prin spinare aripi îmi rodiseră plămânii,
și credeam că lumea-i mai degrabă lungă decât lată,
și eu o conduceam precum stăpânii
vremurilor de altădată.
iar cerul era o mare întunecată,
în care păsări înotau precum delfinii,
însoțind corabia-mi cea beată.
și apoi m-am prăbușit cu ochii în țărână, Tată,
și-am mușcat pământul cel amar,
ce mie mi-a părut mai dulce decât sânul virginal
al fecioarei arzând de dorința de a fi violată.
cu unghiile și cu dinții i-am sfâșiat făptura toată,
și i-am băut sângele din cupe de cristal,
și viața clocotea în mine ca niciodată,
și m-am trezit...
și-am plâns...
ca un copil,
tânjind după coșmar.
013873
0
VM