Cântec de aripa

Iată, în puterile nopții, lânga castel Cerul naște Secunde iar Secundele-Cer nasc Oglinda pentru Steaua de care in serile-dimineți doar îngerii mai știu să-și sprijine fruntea... Iubite... pe lacrima falangelor e aripa dinspre cum erai sau eram, deschide-o: Tăcerea-i ea însăși o pasăre... ...N-am cum să schimb Omul: de-atâta plecare printre pronume uneori plouă tu, eu, eu, tu, tu, noi... Ia aripa și fugi... să-ți mai ning întrebări... să te chem înapoi...