Despre prieteni (1)

Nu am idee din ce motiv am ales să vă scriu despre cele ce urmează. Am o prietenă care cu fiecare clipa devine o umbra. Cu fiecare minut isi pierde increderea in oameni, in acele fiinte cu doua maini si doua picioare care vor sa para superioare prin simplul fapt ca vorbesc si rationeaza. Azi-dimineata a trecut pe la mine sa bem o cafea, sa mai povestim de una de alta. Avea ochii injectati de cat plansese, parca tocmai se trezise din betie. I-am exclamat: \"Incearca sa-ti revii! Nu poti umbla ca un zombi toata viata!\" Mi-a aruncat o privire pierduta si mi-a rostit: \"-Atunci cand esti in astfel de situatii nu mai ai nici o scapare... ieri mi-a fost frig, teama! Am vrut sa am pe cineva langa mine dar unde erati toti? Unde? Nu aveti timp de mine! Sunteti cu totii niste lasi! Nu vreti sa recunoasteti ca si voua va e teama in fiecare clipa in care stingeti lumina. Va temeti ca nu veti mai vedea lumnina...\" Adevarul e ca m-a speriat... \"- Inainte aveam in cine sa cred! Aveam adevaruri, legi care credeam ca ma vor ajuta sa ajung departe. Acum nu mai am nimic nici o lege, nici un adevar nici macar o umbra... doar praf si pulbere, doar deziluzie si dezamagire. Si ma intreb retoric: pentru ce sa mai traiesc? pentru cine? Acum ii inteleg pe sinucigasi. Cauta o cale pentru a scapa de mizeria ce ii inconjoara, de mastile care cad...\" Dar... \"eu ce mai sunt?\" \"esti... ceea ce as fi vrut eu sa ajung... dar..\" A deschis usa si a fugit... acum... nu mai stiu...