E descărcare în pumn
Cu sângele în fierbere
De săpun
Alunecă intenția de descătușare
Cu teama de început
Explodează forța
Eului plictisit de sine însuși
Plângem în insomnii și taină
De
Umbra ta cu aripi mă acoperă.
Simt căldura căderii tale libere
Simt tensiunea așteptării mele.
Plutești!
Nu te văd.
Pentru că stratul tău cald e prea dens
Doar te aud
Pentru că aripile tale
Golul din mine mă umple.
Cu forța călăului care nu mai are nimic de câștigat.
Doar de pierdut
Vieți.
De ipsos
Amestecat cu ratare.
De metal
Găurit de înfrângeri.
De pânză
Șifonată de
Cineva a strigat în liniștea ta
Și tu ai respirat netulburat,
Ai crezut că strigătul vine din afară și nu ți-a păsat
Dar de fapt ființa ta era cea care striga
Ea striga,
Iar tu mestecai liniștit
Calcă pe podeaua udată cu zeamă de suflet ca să înăbușe urletul
Aliatului pe care îl simte în spate
Atinge mâna de moarte rece a cărei proiecție o vede
Pe zidul de sticlă murdară.
Cu reflexii
Vrei o felie? De cer cu colț de stea?
Pentru picanteria momentului de bine. Care crește în tine.
Cu viteza luminii.
Seninul curge. Se prelinge pe buza de sus a universului.
Cu pauze
Scena. Goală. Te furișezi într-o seară când ar fi trebuit să fie totul încuiat. Și cu toate astea, cineva …. a uitat să încuie ușa de la scenă. Apare deja prima întrebare de care te agăți. Să fie
Teamă de pământ! De maroniu și de mlaștină.
Teamă de radăcini! De neputință și de adâncire!
În neantul propriei persoane.
Zborul către cer! Cu teamă de infinit!
Teamă de curaj și de contopire!
Slăbesc. Puterile. Cu care adun iarba.
Cu care doresc primăvara.
Cresc. Temerile pe care lumina
Le împrăștie. Peste puterile mele.
Slăbite.
Îți vreau respirația înghețată
Suflând viscol peste
